Românul care i-a făcut plângere la ANAF lui Klaus Iohannis. Surse: Fostul președinte, somat să plătească 1 mil. euro

klaus iohannis
Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a dezvăluit că el este cel care a depus „cerere de executare silită împotriva lui Klaus Iohannis pentru banii pe care îi datorează statului român”.

ANAF a trimis joi către Klaus Iohannis, dar și către soția sa, Carmen Iohannis, notificări pentru plata a aproape un milion de euro, potrivit unor surse.

Fostul șef al statului și soția ar fi încasat nelegal bani pentru închirierea unei părți dintr-un imobil situat în centrului Sibiului pe o stradă pietonală. Este vorba despre un spațiu comercial pe care soții Iohannis l-au închiriat timp de 17 ani unei bănci comerciale doar că instanța a decis că imobilul era obținut ilegal.

Acea casă fusese revendicată de un presupus moștenitor, după 1989, de la care soții Iohannis au cumpărat jumătate pentru suma de 3.200 de euro. Însă instanța a stabilit că documentele de moștenire erau false. Astfel că imobilul a fost ulterior recuperat de stat.

Vlad Gheorghe spune că a depus cererea anul trecut la ANAF Sibiu și că o să ceară mai departe „executarea caselor lui Iohannis”.

Citește și
copaci doborati
Cod portocaliu de vânt. Mai mulți arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în Sinaia

„Este încă un exemplu că plângerile și acțiunile juridice au finalitate până la urmă. Că niciodată nu e inutil să îți ceri drepturile sau să sesizezi o nedreptate, oricât de greoi ar părea demersul. Și e încă o dovadă că noi, românii, ne găsim dreptatea până la urmă chiar dacă muncim prea mult pentru ea. O să cer mai departe ANAF executarea caselor lui Iohannis și voi continua să lupt pentru ca și alți beneficiari nelegitimi ai resurselor statului să plătească prejudiciile cauzate”, a scris europarlamentarul joi seară într-o postare pe Facebook.

Mesajul integral postat de Vlad Gheorghe:

„VICTORIE !!! ÎN BAZA PLÂNGERII MELE ANAF A ÎNCEPUT EXECUTAREA ÎMPOTRIVA LUI KLAUS IOHANNIS - 4,7 MILIOANE LEI

Anul trecut (foto) depuneam la ANAF Sibiu cerere de executare silită împotriva lui Klaus Iohannis pentru banii pe care îi datorează statului român.

Pierduse procesul care stabilea că a beneficiat ilegal de una dintre multele sale case.

Deci ne datora banii obținuți ilegal din chirie, plus penalități.

Cum nimeni nu făcea nimic să recupereze prejudiciul...am început eu demersurile.

Apoi, 6 luni mai târziu, am revenit și am cerut ANAF să își facă treaba pentru că nu mișcau nimic.

Este încă un exemplu că plângerile și acțiunile juridice au finalitate până la urmă. Că niciodată nu e inutil să îți ceri drepturile sau să sesizezi o nedreptate, oricât de greoi ar părea demersul.

Și e încă o dovadă că noi, românii, ne găsim dreptatea până la urmă chiar dacă muncim prea mult pentru ea.

O să cer mai departe ANAF executarea caselor lui Iohannis și voi continua să lupt pentru ca și alți beneficiari nelegitimi ai resurselor statului să plătească prejudiciile cauzate.

Azi avem o victorie, dar lupta continuă!”

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Cod portocaliu de vânt. Mai mulți arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în Sinaia
Cod portocaliu de vânt. Mai mulți arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în Sinaia

Mai mulţi arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în oraşul Sinaia, care se află, începând de vineri seara, sub incidenţa unui cod portocaliu de vânt valabil până luni, la ora 10:00.

România va avea un nou nou tip de concediu plătit, pentru „refacere profesională”. Ce obligații au angajatorii - Proiect
România va avea un nou nou tip de concediu plătit, pentru „refacere profesională”. Ce obligații au angajatorii - Proiect

Angajatorii din România vor avea obligația să informeze salariații privind riscurile de epuizare profesională și la metodele de prevenire. De asemenea, vor putea acorda anual un concediu plătit pentru refacere profesională.

Un bărbat din Timiș a lovit cu un tractor neînmatriculat patru mașini parcate, după ce a consumat alcool. Nu avea permis
Un bărbat din Timiș a lovit cu un tractor neînmatriculat patru mașini parcate, după ce a consumat alcool. Nu avea permis

Un bărbat din judeţul Timiş, care consumase alcool şi care s-a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat, a lovit patru maşini parcate în localitatea Satchinez.

Recomandări
Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt. Meteorologii au actualizat prognoza. HARTĂ
Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt. Meteorologii au actualizat prognoza. HARTĂ

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă, valabile în perioada 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21:00, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, ghețuș și polei.

Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”
Donald Trump: „Zelenski nu are nimic până nu aprob eu. Aşa că vom vedea ce are”

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat vineri arbitrul suprem al oricărui acord de pace între Ucraina şi Rusia, el declarând pentru Politico faptul că, până nu aprobă el, Volodimir Zelenski „nu are nimic”.

Aproape 550 kg de articole pirotehnice deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Vâlcea
Aproape 550 kg de articole pirotehnice deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții în Vâlcea

Peste 550 de kilograme de articole pirotehnice, deținute și depozitate ilegal, au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții desfășurate în județul Vâlcea.