Hellvig, inainte de audierea in Comisia SRI: Nu imi reprosez nimic; niciodata SRI in mandatul meu nu va fi implicat politic

61790802

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat joi, inainte de audierea din Comisia de control al SRI, ca nu isi reproseaza „absolut nimic” in urma violentelor care au avut loc saptamana trecuta la protestele din Piata Victoriei.

El a tinut sa sublinieze faptul ca Serviciul Roman de Informatii nu va fi implicat in nicio activitate politica atat timp cat se afla sub conducerea sa.

"Colaborarea institutionala intre SRI si MAI se face pe baza de protocol. Acolo, in protocol, sunt scrise toate mecanismele de colaborare intre cele doua institutii si o sa vi le comunice domnul presedinte Tutuianu dupa audieri”, afirmat Eduard Hellvig.

El a mai spus ca intotdeauna vine cu documente la comisie care sa ateste ceea ce sustine el in timpul audierii.

Chestionat daca isi reproseaza ceva, directorul SRI a spus: „Nu, absolut nimic”.

Niciodata SRI in mandatul meu nu va fi implicat politic in nicio activitate de asemenea gen”, a conchis Eduard Hellvig.

Sedinta Comisiei a fost convocata de presedintele ei, Adrian Tutuianu. El i-a trimis vineri o scrisoare cu patru intrebari directorului SRI, Eduard Hellvig, in legatura cu protestele de strada.

Una dintre intrebari vizeaza daca s-a urmarit slabirea puterii de stat sau inlaturarea prin forta a institutiilor democratice ale statului.

Tutuianu a precizat ca a primit un material din partea SRI pe acest subiect, la scurt timp dupa transmiterea scrisorii, material pe care a anuntat ca membrii comisiei il vor studia.

El a mai declarat, pentru News.ro, ca s-a facut o solicitare Serviciului Roman de Informatii pentru ca membrii Comisiei sa primeasca informatii in legatura cu violentele de la protestele care au avut loc in Piata Victoriei, urmand ca SRI sa dea curs acestei cereri, pentru clarificarea tuturor aspectelor.

De asemenea, presedintele comisiei de control al SRI a mai spus ca vor fi audiati directorul SRI, Eduard Hellvig, ministrul de Interne, Carmen Dan, seful Directiei de protectie a Constitutiei din SRI, secretarii de stat din Ministerul de Interne, dar si alte persoane cu functii de conducere in Politie si Jandarmerie indicate ca destinatari ai SMS-urilor transmise in legatura cu protestele.

Discutiile au loc si in contextul unor dispute intre ministrul de Interne, Carmen Dan, si SRI, ea acuzand ca nu a existat o buna comunicare institutionala. Ea a acuzat ca nu a fost informata cu privire la grupurile violente care au atacat fortele de ordine ce asigurau securitatea la protestele din 1 februarie din Piata Victoriei, precizand ca mesajul primit de secretarul de stat nu continea decat o informatie cu caracter general, obisnuita, in cadrul schimbului de informatii operative si nu era semnat SRI.

Ministrul a adaugat ca ulterior a avut discutii cu directorul SRI, Eduard Hellvig, cu care a stabilit ca nivelul de comunicare ar trebui sa se faca la un esalon corespunzator.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Curtea Constitutionala a respins sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13. Motivul: ordonanta a fost deja abrogata

La Curtea Constitutionala s-a discutat sesizarea facuta de Avocatul Poporului privind controversata Ordonanta de Urgenta 13 de modificare a Codurilor Penale.

Mii de oameni au iesit din nou in strada, in toata tara, sa protesteze impotriva Guvernului. "Noi n-am obosit... ghinion"

Cateva mii de persoane au protestat miercuri pentru a noua seara consecutiv, in mai multe orase din tara, in pofida ninsorilor si a temperaturilor scazute.

Centrul Capitalei afectat de o pana de curent dupa o avarie. Circulatia metroului a fost blocata

Mai multe zone din Capitala, printre care Piata Romana, Piata Victoriei, Stefan cel Mare, precum si pe bulevardele Dorobanti si Ion Mihalache au fost afectate de o pana de curent, dupa o avarie la sistemul de electricitate.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.