Produsul la mare căutare în România în acest moment. Cererea este mai mare ca niciodată

×
Publicitate

În astfel de perioade, apa este aur curat şi pentru oameni, și pentru plante. Așa că cererea pentru echipamentele de irigat este mai mare ca niciodată.

Dacă până acum câțiva ani le cumpărau doar fermierii, mai nou şi cei care au investit în grădini sunt disperaţi să îşi salveze iarba şi florile.

În lipsa unui astfel de sistem, gazonul și plantele s-ar usca imediat sub soarele arzător. Tocmai de aceea în curtea lui Marius Chiriță aspersoarele sunt programate să ude, în fiecare dimineață.

Marius Chiriță, proprietar: „Bine ar fi să irigăm gazonul, în perioada asta, undeva la un 7, 8 litri de apă pe metrul pătrat. De exemplu, la mine udă la 5 dimineața. I-am dat drumul acum și deja a început să ude. Se poate regla, se poate mișca și pe manual, așa, și irigă practic colțul acesta. Este un aspersor care bate între 5 și 7 metri.”

De altfel, cererea pentru sistemele de irigații pentru curte crește vertiginos pe măsură ce ne afundăm în această vară torida. La unele firme de amenajări exterioare, lista de solicitări este lungă.

Dorin Vălimăreanu, reprezentantul unei firme de amenajări exterioare: „În general, vor sisteme cu modul wifi care să fie controlat când pleacă în vacanță, să fie controlat de la distanță. Cu senzorul de ploaie pe care îl vedeți aici montat, când plouă afară, oprește sistemul de irigat să nu mai ude gazonul”.

Pentru un gazon sunt potrivite, de exemplu, astfel de aspersoare. Costul pentru ele este undeva între 50 și 70 de lei pe metrul pătrat. Pentru copaci, însă, este mult mai potrivit un sistem de irigare prin picurare. 100 de metri, cu tot ce include acest sistem, poate ajunge până la 2.000 de lei.

Client: „Prefer să am aspersoarele deasupra, și dimineața și seara dau drumul”

Grațiela Gheorghe, consultant vânzări: „Fiind foarte cald afară, sezonul a început mult mai devreme și din cauza asta și cererea a crescut.”

Specialiștii în peisagistică ne recomandă, totuși, să nu ne bazăm exclusiv pe sistemele de irigat, mai ales că rezervele de apă ar putea fi limitate în viitor. Cu alte cuvinte, să ne documentăm bine înainte să ne amenajăm grădina.

Diana Culescu, doctor în horticultură: „Dacă o să mai udăm, pe viitor o să udăm, de fapt, partea de legume, pentru că o să ne trebuiască mâncare, și nu o să mai udăm gazonul sau altceva. Ideea este să ai solul în permanență acoperit. Dacă vă uitați în străinătate, acolo unde plantele sunt mici, pe dedesubt este un strat de vegetație de 10 centimetri. Și acela asigură umiditatea în sol până cresc.”

În plus, trebuie luate în calcul și costurile de funcţionare deloc de neglijat ale acestor sisteme. În buget trebuie să intre cheltuielile cu apa folosită la udat, dar și curentul electric consumat de aceste echipamente.  

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62465359
Fierbe pământul de secetă. Ce a pățit un fermier din Buzău când a încercat să are terenul. „Intră 10 cm, sare deasupra”

Mai bine de jumătate de țară este sub cod galben de caniculă, şi greul abia urmează. Deja fierbe pământul, iar mare parte din terenurile agricole sunt pârjolite de secetă.

62465364
Nava-școală "Mircea", lovită de o furtună puternică în zona canalului Corint. Au fost ore pline de provocări

Echipajul navei școală "Mircea", care se află într-o misiune de pregătire cu studenții Academiei Navale Române, în Marea Mediterană, a trecut printr-un test dificil.

62109330
Cum au ajuns piloții de la TAROM "inapți de zbor". Colegii de la o companie low-cost câștigă de peste două ori mai mulți bani

În plin sezon al concediilor, mii de oamenii, unii cu copii mici, și-au văzut, luni, planurile date peste cap și au stat ore în șir în aeroporturi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.