Drumuri acoperite de zăpadă în mai multe județe. Ce amenzi riscă șoferii care circulă fără cauciucuri de iarnă

×
Publicitate

Deși suntem deja în luna aprilie, în multe zone din țară au revenit ninsorile și se circulă în condiții de iarnă. Prin urmare, șoferii care nu au mașinile echipate corespunzător, cu cauciucuri de iarnă, riscă amenzi usturătoare.

Așadar, este obligatoriu ca în sezonul rece să fie efectuată montarea cauciucurilor de iarnă. Aceste anvelope sunt fabricate special pentru a evita deraparea autovehiculelor sau a vehiculelor de transport atunci când temperaturile coboară sub 7 grade Celsius. În sezonul rece, distanța de frânare se mărește considerabil, iar aderența scade, lucru care crește riscul de producere a accidentelor rutiere.

Potrivit OG 5 2011 sau „Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011, este interzisă circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acestea să fie dotate cu cauciucuri de iarnă.

Chiar dacă în Codul Rutier nu este specificată o dată de la care acestea ar fi obligatorii, șoferii care nu respectă acest lucru vor fi aspru amendați.

Contravenția este încadrată în clasa a IV-a și astfel, dacă această regulă nu este respectată, șoferul riscă să primească  între 9 și 20 de puncte amendă, respectiv între 1.305 lei și 2.900 de lei. Mai mult, Poliția Rutieră poate reține și certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia.

Sfaturi pentru un drum mai lung în sezonul rece

În cazul unei călătorii în afara orașului, șoferii sunt rugați să verifice în prealabil starea traseului și dacă nu există drumuri oprite circulației sau blocate. Se mai recomandă o rezervă mai mare de combustibil, și o mică ”trusă” formată din săculeți de nisip și o lopată de zăpadă. Nu în ultimul rând, pentru o bună vizibilitate se recomandă un lichid de parbriz de iarnă, înlocuirea ștergătoarelor uzare și curățarea prealabilă a gheții depuse pe geamuri.

Zonele în care se circulă cu dificultate din cauza ninsorilor

Codul portocaliu de vreme rea a adus ninsoare marți dimineață, în zonele de munte. În centrul țării ninge abundent încă de azi-noapte, iar problemele au apărut rapid.

Circulația pe DN 1 s-a blocat o vreme între Brașov și Predeal după ce câteva tiruri au derapat pe serpentine. Acum se circulă alternativ.

În Harghita drumarii au restricționat accesul mașinilor de mare tonaj pe DN 13, între Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc. Continuă să ningă abundent și în municipiul Brașov, unde zăpada ajunge pe alocuri la 10 centimetri. Primăria a avertizat încă de luni cetățenii că vor fi probleme în trafic și le-a cerut să folosească transportul în comun pentru a evita blocajele.

Vântul a dărâmat umbrelele de la terasele din centru, acolo unde administratorii au ignorat avertismentele de vreme rea și nu au avut grijă să le strângă.

Pe o porțiune de câțiva kilometri din Transalpina, mai exact între Novaci și Rânca, s-a așternut un strat de zăpadă de câțiva centimetri. Drumarii au intervenit cu două utilaje pentru a curăța șoseaua, dar și pentru a împrăștia sare și nisip pe carosabil.

Și la Bacău s-a așternut un strat de zăpadă, după ce temperaturile au scăzut brusc, peste noapte. Deocamdată circulația este sub control, pentru că drumarii au apucat să împrăștie din timp material antiderapant pe șosele.

Iar pe Valea Oltului, vremea rea a provocat alunecări de teren, iar echipajele au intervenit pentru 2 mașini avariate din cauza căderilor de pietre.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Surse: Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziții la sediul Poliției Române

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la două adrese din Bucureşti. Surse apropiate anchetei au declarat pentru Știrile Pro TV că este vizat sediul Poliției Române, precum și o firmă care a vândut bastoane și căști pentru polițiști.  

Cum au ajuns românii să-și cumpere singuri contoare de consum de energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a schimbat normele în vigoare pentru a le permite consumatorilor și prosumatorilor de energie electrică să-și cumpere singuri contoare de măsurare a consumului. 

Decizia luată de Booking în cazul românului refuzat de un hotel din Olanda din cauza naționalității

Românul Alexandru Hegyi a anunțat că Booking a renunţat la colaborarea cu hotelul olandez. De altfel, unitatea de cazare nu mai poate fi găsită la o căutare pe platforma utilizată pe scară largă pentru rezervări în domeniul ospitalităţii.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.