O familie a rămas pe străzi, în plină iarnă. Cele două case în care locuiau au fost distruse într-un incendiu

×
Publicitate

Cinci oameni, inclusiv un copil dintr-o localitate din judeţul Neamţ au rămas fără adăpost în plină iarnă după ce două case au fost distruse de un incendiu.

Pompierii au intervenit repede, însă nu au mai reuşit să salveze mare lucru. Comunitatea le-a sărit în ajutor celor loviți de necaz.

Cele două case din comuna Rediu, județul Neamț, au o curte comună şi aparțin aceleiași familii: bunici, părinți și un copil de 11 ani.

Joi seară, ginerele proprietarului gospodăriei a auzit zgomote, și, când a verificat, ambele acoperişuri erau în flăcări. Primul gând a fost să-i salveze pe cei dragi.

Gheorghe Țâmpu: „Am auzit nişte pocnitori. M-am suit în pod, era flacără. Am evacuat persoanele prima dată”

Reporter: Vă descurcaţi să o luaţi de la capăt?

Gheorghe Țâmpu: Nu cred, cu salariul pe care îl avem.

Maria Țâmpu, fiica proprietarilor: „Am venit de la servici şi am zis să stau un pic să mă încălzesc, că m-a luat frigul la picioare. Deodată aud, poc poc. Ciprian atunci s-a suit în pod şi a văzut focul. A venit şi ne-a scos pe noi şi noi i-am scos pe părinţii mei afară”.

Reporter: Cât de repede s-au extins flăcările?

Maria Țâmpu: „Imediat”.

Vecinii au dat alarma, speriați că vâlvătaia ameninţa să cuprindă şi casele lor.

Sincron Ana Pântea, vecină: „Am ieşit afară în mijlocul străzii şi am răcnit vreme de 5 minute, arde, arde. Au ieşit afară, au văzut că s-au extins flăcările şi s-au dus la bătrâni şi i-au scos afară. Flăcările cred că aveau 15 metri în sus”.

Irina Popa ISU Neamţ: „La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat. Cauză probabilă de producere a acestui incendiu a fost coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.”

Bunicii spun că sunt amândoi bolnavi şi nu au puterea să îşi refacă singuri locuinţa. Femeia are 63 de ani şi se deplasează cu greutate, iar soţul ei respiră cu ajutorul unui dispozitiv şi nu mai poate munci.

Reporter: Câţi ani de muncă sunt aici, doamnă?

Maria Motfolea, proprietară: „Din '81 am muncit.”

Reporter: Aveţi puterea să o luaţi de la capăt?

Maria Motfolea, proprietară: „Nu ştiu dacă mai pot”.

Impresionaţi de drama prin care trec cele două familii, vecinii le-au oferit sprijin și găzduire.

Vasile Braiş, vecin: „Am venit că îs singurei în toiul iernii. Tre să le dăm o mână de ajutor că singuri un pot.”

Florin Măzăreanu, vecin: „Un necaz neprevăzut. Se poate întâmpla la oricine. E nevoie de ajutor.”

Autorităţile locale caută acum o soluţie pentru cele două familii.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62604288
Un bărbat din Hunedoara și-a reclamat soția la poliție după ce l-a amenințat și lovit. Femeia a primit brățară electronică
Poliţiştii din Hunedoara anchetează un dosar de violenţă în familie, după ce un bărbat a reclamat că a fost agresat şi ameninţat de soţia sa; au fost dispuse măsuri de protecţie a victimei, informează IPJ.
62604863
O șoferiță din Alba Iulia a fost prinsă conducând cu anvelope de vară pe autostrada acoperită de zăpadă și a fost sancționată
O femeie din Alba Iulia a fost sancționată cu o amendă de peste 1.800 de lei și a rămas fără certificatul de înmatriculare, după ce a fost prinsă conducând pe autostradă cu anvelope de vară, neadaptate condițiilor meteo.
62604789
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o
Un apel venit de la sute de kilometri a salvat o femeie din Craiova care era bătută de soţ.