Dosarul "Diplome fără licență". Suspecţii aveau zeci de mii de euro, aur, perle și rubine

×
Publicitate

Anchetă în dosarul diplomelor de licenţă de la Arad ia o turnură uluitoare. Procurorii au găsit la doi dintre suspecţii din dosar sume însemnate dar şi aur, perle sau pietre preţioase.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă banii şi podoabele provin din mita cerută de unii profesori, studenţilor italieni şi arabi care ar fi promovat examenele în limba română, deşi nu o cunosc.

După mai bine de patru luni de cercetări procurorii au reuşit să obţină mandate de percheziţie pentru 3 casete de valori de la diferite bănci, ce aparţineau unor suspecţi. În ele anchetatorii au găsit aproape un kilogram de bijuterii dar şi zeci de mii de euro. Mai exact 500 de grame de aur, 200 de grame de rubine, peste 100 de grame de perle, aproape 70.000 de euro, dar şi dolari sau lire sterline. Anchetatorii trebuie să dovedească acum dacă aceste valori provin din șpaga dată de studenţi pentru obţinerea examenelor de licenţă.

Vara trecută autorităţile au descins la două universităţi din Arad, ''Vasile Goldis'' şi ''Aurel Vlaicu'' şi au pus sub acuzare 36 de profesori.

Potrivit procurorilor, peste 100 de studenţi dar şi profesori ar fi creat o reţea infracţională.

Unii studenţi străini, care teoretic ar fi urmat cursurile aici au promovat examenele contra cost, deşi nu vorbesc limba română. I-au ajutat alţi tineri care intermediau mită.

Mai mult, susţin anchetatorii, în unele cazuri, notele obţinute la examenele de licenţă ar fi fost modificate de către suspecţi în sistemul informatic al universităţilor. Dacă de exemplu un student străin ar fi primit pe drept nota 7, aceasta era schimbată imediat de unul dintre informaticieni cu una mult mai mare.

Până acum 3 persoane au fost arestate preventiv, 3 sunt în arest la domiciliu, iar alte 9 sunt cercetate sub control judiciar.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Cinci irakieni şi un afgan, opriţi la un kilometru de frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au reţinut şase cetăţeni, cinci irakieni şi un afgan solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Moartea misterioasă a unui polițist din Pitești, în stradă. Bărbatul avea 32 de ani

Un tânăr poliţist din Piteşti a murit în împrejurări învăluite de mister, sâmbătă, în plină stradă. Bărbatul a căzut lângă mașină și medicii sosiți la fața locului nu au reușit să facă nimic pentru el.

Mihai Stoica, implicat într-o bătaie în club: Am aplanat un conflict, afară mi-am ieşit din minţi şi am exagerat

Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a fost implicat într-o bătaie care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un club de noapte din Bucureşti.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.