Doi tați și fiii lor adolescenți au murit în tragedia de pe șosea, în Cluj. Un băiat urma să aibă majoratul în curând

×
Publicitate

Polițiștii și inspectorii de muncă fac cercetări în urma groaznicului accident, produs luni în apropiere de Cluj-Napoca.

Cinci oameni, printre care doi tați și fiii lor adolescenți, au murit, după ce mașina în care se aflau a derapat pe șoseaua umedă și a ajuns pe contrasens.

Acolo a fost lovită, succesiv, de un camion și de un TIR, care circulau regulamentar. Vehiculul a fost pur și simplu zdrobit. 

Șoferul ar fi împlinit marți 39 de ani, iar băiatul său urma să își serbeze majoratul tot în această săptămână. 

Pe o ploaie măruntă, în zona localității Sânpaul, la aproape 25 de kilometri de Cluj-Napoca, 5 vieți au fost secerate într-o fracțiune de secundă.

În mașină se aflau doi tați – printre care și șoferul – și fiii lor, doi adolescenți, de 16, respectiv 17 ani, dar și o a cincea persoană. Erau rude și lucrau ca zilieri în construcții.

Potrivit celor care anchetează această tragedie, șoferul ar fi pierdut controlul într-o curbă, a trecut peste linia continuă și a intrat pe contrasens.

În acel moment, mașina a agățat partea din spate a unui camion. Din impact, autoturismul s-a răsucit pe șosea și a fost proiectat și într-un TIR. Practic, mașina mică a fost spulberată între cele două vehicule de mare tonaj.

Mai multe echipaje de la descarcerare au intervenit la fața locului.

PAUL OLAR, ISU CLUJ: "5 victime încarcerate într-un autoturism puternic avariat. Din nefericire, cei 5 bărbați prezentau leziuni incompatibile cu viața."

Cel aflat la volan ar fi împlinit mâine 39 de ani, iar unul dintre adolescenți – care era fiul său – urma să-și serbeze curând majoratul.

Pe lângă cercetările făcute de polițiști, și inspectorii de muncă au intrat pe fir.

Andrei Potra este specialist în conducere defensivă. Spune că, deși atunci când ai viteză, într-o curbă, este dificil să îți păstrezi calmul, totuși câteva lucruri ne pot salva viața.

ANDREI POTRA, specialist în conducere defensivă: „Dacă pierdem controlul mașinii, mașina derapează, important este să nu bruscăm comenzile, să încercăm să recâștigăm aderența. Am intrat într-o răsucire, este important să blocăm frânele și, dacă moare motorul, să ne sprijinim de volan, de mașină să reducem cât mai mult viteza.”

În urma accidentului, traficul între Cluj-Napoca și Zalău a fost blocat câteva ore pe ambele sensuri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
Vlcsnap 2026 10 11 19h12m15s735
Pelerinii au așteptat și 16 ore la moaștele Sfintei Parascheva. Ce a pățit un bărbat care a încercat să sară rândul

Duminică seara a început procesiunea Calea Sfinților, unul dintre cele mai frumoase momente ale pelerinajului de la Iași. 

Vlcsnap 2026 10 11 17h56m09s069
Piața Obor, transformată într-o atracție pentru bucureșteni. Teatru pentru copii și festival cu preparate tradiționale

Piața Obor din Capitală a devenit în ultimul an mai mult decât un loc în care oamenii își fac aprovizionarea. 

Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.