Campania „Țara dintre oameni și urși” ajunge vineri în zone unde ursul dă ghinda și fructele de pădure, pe porumbul dulce și pe corcodușele de grădină.
Cei care îi cercetează comportamentul avertizează că în unele locuri nu suprapopularea îi face să fie atât de vizibili în preajma comunităților, cât mai ales tentația de a mânca ce le place, pe ogoare și în livezi. Așa apare și conflictul om-urs.
Când ursul își mută masa lângă casa omului, efectele sunt foarte vizibile.
Pentru un fermier transilvănean, ursul nu este o imagine spectaculoasă, cu o vietate din sălbăticie. Este animalul care, într-o singură noapte, poate transforma un staul într-o pagubă sau un lan întreg într-o recoltă compromisă.
La 15 kilometri de orașul Reghin, la o fermă, un urs a omorât de curând o vacă. La fața locului vine un reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului. Fotografiază animalul, consemnează paguba, strânge datele.
Dali Botond, reprezentant APM Mureș: „E un urs imens cel care a doborât vaca respectivă”.
Ferma are gard electric, dar ursul înfometat a săpat pe sub el.
Mai departe, începe dosarul de despăgubire. La sediul APM Mureș sunt munți de dosare. Directoarea și cei din birouri susțin că mai toată munca zilnică se concentrează pe întocmirea documentațiilor în baza cărora oamenii să fie despăgubiți. Se dau, în medie, 3.000 de lei pentru o vacă ucisă și 800 pentru o oaie.
Într-o altă zonă, la limita cu Sibiul, fermierii s-au plâns de alte pagube uriașe. Ursul are aici o altă sursă de hrană: porumbul. La adăpostul lanurilor, culcă plantele și mănâncă toată noaptea. Dimineața, din aer, se văd urmele ospățului.
Localnic: „În lanul de porumb am cumpărat tunuri, butelii, nu funcționează nu mai putem am pus garduri de trei ori le rupe”.
Astăzi, agricultura s-a schimbat. Sunt suprafețe întinse, fertile, cultivate în Mureș, Harghita, Sibiu, Vrancea, Maramureș sau Hunedoara. Aici porumbul găsește condiții bune, iar cocenii ajung la peste doi metri înălțime, lanurile fiind uneori mai mănoase ca în Bărăgan. Pentru animal, totul e clar. În pădure trebuie să caute, să scormonească și să consume energie. Într-un lan, hrana este concentrate, la doar câteva sute de metri de locul în care trăiește.
Robert Szep, director Institut de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetic și Resurse Montane: „Aceste culturi, porumbul la boabe, nu se cultivau în depresiunea Ciucului, e mană cerească pentru urs, mănâncă mult zahăr”.
La Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști din Miercurea-Ciuc, cercetătorii spun că ursul își schimbă în timp sursele de hrănire.
Ar trebui să știm ce mănâncă, dacă e specie protejată, dar, din păcate, în România nu se fac studii, despre ce poate găsi în pădurile vaste.
Primele cercetări incipiente arată însă că lucrurile se schimbă.
Codrul mai are o problemă. Fructele de pădure din sălbăticie au devenit o resursă economică importantă. În anumite zone, suprafețe mari sunt străbătute de oameni care adună afine, mure, cătină și alte fructe.
Culesul se face uneori la scară aproape industrială, iar o parte din producție pleacă mai departe, inclusiv la export. Asta nu înseamnă că ursul rămâne fără hrană, ci doar că trebuie să meargă mai mult după ea.
În ultimii cinci ani, statul a plătit peste 55 de milioane de lei pentru pagubele provocate de urși. În ținuturi în care gardul electric e o necesitate, dar animalul învață să treacă de el.
