Șeful statului a dat asigurări că protejarea intereselor acestora reprezintă un obiectiv central, subliniind că subiectul este abordat constant și cu fermitate în dialogul direct cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite news.ro.
Evenimentul diplomatic s-a desfășurat în regiunea Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei. Cu acest prilej, Nicușor Dan s-a deplasat la Polianîţia pentru a discuta direct cu românii din zonă despre provocările cu care se confruntă și despre proiectele pe care doresc să le dezvolte pentru a menține o legătură strânsă cu țara mamă.
„A fost o bucurie să mă întâlnesc astăzi la Polianîţia cu reprezentanţii comunităţii de români din Transcarpatia. A fost o discuţie sinceră şi necesară, pentru a afla problemele de la faţa locului, proiectele şi priorităţile pe care comunitatea doreşte să le promoveze pentru a păstra o legătură cât mai apropiată cu România. I-am asigurat pe cei prezenţi la întâlnire că apărarea drepturilor şi intereselor comunităţilor de români este o prioritate majoră şi că reprezintă aspectul crucial al misiunii pe care ambasadele şi consulatele României le au peste hotare”, a transmis, vineri seară, pe Facebook, președintele României.
Oficialul de la București a arătat că o parte dintre soluțiile așteptate de comunitate depind direct de alocarea unei finanțări adecvate, dar și de implementarea unor reforme legislative. În acest sens, Nicușor Dan a reiterat fermitatea demersurilor diplomatice ale României la toate nivelurile.
„Totodată, am subliniat că discut de fiecare dată cu Preşedintele Zelenski pe temele privind drepturile comunităţii şi comunicăm de fiecare dată ferm aşteptările pe care le avem, la toate nivelurile de dialog diplomatic”, a mai scris șeful statului.