„La data de 28 martie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au oprit pentru control, în zona de competență, un autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani, care circula pe ruta Turcia–Germania. În urma verificărilor specifice, s-a constatat că vehiculul este semnalat ca fiind furat, conform unei alerte emise de autoritățile germane”, a precizat Poliția de Frontiră într-un comunicat.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că vehiculul era semnalat ca furat de autoritățile germane, fiind estimat la 35.000 de lei. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările sunt în desfășurare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

„În aceeași zi, în jurul orei 16:45, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetățean român. Verificările au arătat că vehiculul este semnalat ca fiind furat, conform unei alerte emise de autoritățile britanice”, se mai arată în comunicat.

Vehiculul a fost identificat ca fiind furat, conform unei alerte emise de autoritățile britanice, având o valoare de aproximativ 72.000 de lei. De asemenea, autoturismul a fost indisponibilizat, iar cercetările continuă pentru infracțiunea de tăinuire.

Citește și
Șofer de TIR, surprins din elicopter în timp ce făcea o depășire periculoasă. Permisul i-a fost suspendat pentru 60 de zile

„Prin misiunile specifice desfășurate în sistem integrat cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu continuă să acționeze cu fermitate, în vederea combaterii criminalității transfrontaliere și a protejării securității în spațiul Schengen”, a mai transmis sursa citată.