Doi copii și mama lor au fost răniți într-un accident în Neamţ. Toți trei au fost duși la spital

62376139
Shutterstock

Doi copii şi mama lor au fost răniţi într-un accident rutier produs în localitatea Horia de un şofer din judeţul Bacău, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 56 ani, din judeţul Bacău, conducea un autoturism, ajuns într-o intersecţie ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 42 ani, din Trifeşti. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto în vârstă de 42 de ani şi a altor doi minori cu vârste de 7, respectiv 17 ani, pasageri în autoturismul condus de femeia de 42 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Victimele au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Roman pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61890185
Fostul ministru Radu Berceanu pregăteşte construirea unei noi fabrici de avioane. Vrea să facă şi drone

Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu (70 de ani) pregăteşte construirea unei noi fabrici de avioane de mici dimensiuni, în satul Tâncăbeşti, din nordul Bucureştiului.

62379487
Doi părinți și cei 7 copii ai lor au fost răniți într-un accident în Bacău

Un accident rutier soldat cu 9 persoane rănite, printre care 7 copii, s-a produs, joi, în localitatea Harja din comuna Oituz, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.  

62379478
Treizeci de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, iar salvamontiștii atrag atenția asupra viperelor

Treizeci de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de salvamontiştii din ţară, anunţă joi dimineaţă Salvamont.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.