Doi bărbaţi din Dolj au fost reţinuţi după ce au agresat doi fraţi şi pe mama acestora

62470972

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce agresat doi fraţi şi pe mama acestora.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, joi, că poliţiştii cercetează doi bărbaţi, de 32 şi 35 de ani,pentru comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

”Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, la data de 16 august, în urma unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe o stradă, din comuna Bârca, bărbaţii ar fi agresat fizic un tânăr de 28 de ani şi pe mama acestuia, de 48 de ani, ambii din localitate”, au precizat poliţiştii.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că ulterior conflictului, cei doi s-au întâlnit pe raza localităţii cu un alt tânăr de 19 ani, fratele celui agresat fizic, pe care l-ar fi lovit în zona feţei.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Ei urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62477103
Scandal într-o parcare din Mamaia. Doi șoferi nu voiau să plătească 40 lei, au distrus o barieră și l-au agresat pe taxator
A fost scandal miercuri noapte în stațiunea Mamaia.
62422977
Un român care voia să ajungă în Ungaria este cercetat de polițiștii din Timiș în urma unui control. Ce ascundea
Un român care s-a prezentat la controlul de frontieră de la Cenad, judeţul Timiş, intenţionând să plece spre Ungaria, a prezentat un permis de conducere fals. El a recunoscut că a cumpărat documentul cu 1.500 de euro.
62477076
MAE, atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Transportul cu feribotul la vama Oryahovo – Bechet este suspendat temporar
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă joi suspendarea temporară a activităţii de transport cu feribotul la traversarea fluviului Dunărea pe la punctul de frontieră Oryahovo - Bechet, începând din 21 august.