Dezastru în județul Prahova după ploile torențiale. O lucrare făcută pentru rețeaua de canalizare din Breaza s-a surpat

62595248

O lucrare făcută pentru reţeaua de canalizare a oraşului prahovean Breaza s-a surpat, pe o lungime de aproximativ 15 metri, în urma ploii torenţiale din ultimele zile.

Apele acumulate ca urmare a precipitaţiilor abundente au provocat inundaţii, pompierii intervenind în mai multe localităţi pentru evacuarea apei din gospodării şi pentru îndepărtarea unor copaci care au căzut.

În oraşul Breaza, o alunecare de teren s-a produs, sâmbătă seară, în cartierul Podu Corbului.

„Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că este afectat un drum, fiind vorba despre o surpare de aproximativ 15 metri liniari, de-a lungul drumului, pe o lăţime de cca 2 metri. Surparea s-a produs de-a lungul unei lucrări pentru canalizare. Practic, acolo unde au fost efectuate săpături pentru reţeaua de canalizare, unde terenul s-a lăsat pe fondul precipitaţiilor din ultimele ore. La faţa locului a rămas un echipaj al Poliţiei Locale, care a monitorizat situaţia pe parcursul acestei nopţi”, au transmis oficialii ISU Prahova.

Este a doua alunecare de teren produsă în judeţ, în urma ploii torenţiale din ultimele zile.

Tot sâmbătă seară, un drum judeţean care face legătura între localităţile Lunca Mare şi Valea Doftanei a fost complet acoperit după ce un val de pământ s-a dislocat şi s-a prăbuşit pe carosabil.

Gospodării distruse și copaci căzuți

În urma precipitaţiilor din ultimele ore, pompierii militari prahoveni au fost solicitaţi să intervină şi în trei situaţii pentru evacuarea apei din beciuri şi o gospodărie în localităţile Măneciu şi Bucov, precum şi în trei situaţii pentru degajarea unor copaci căzuţi în oraşul Breaza şi în municipiul Ploieşti.

Anterior, în cursul zilei de sâmbătă, echipajele ISU Prahova acţionaseră în cinci situaţii pentru evacuarea apei acumulate în beciurile unor gospodării din localităţile Urlaţi, Măneciu, Secăria şi Pleaşa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62595244
ANM: Ploi în nordul Dobrogei și ninsoare la munte. Un singur judeţ rămâne sub atenţionare de cod galben de ploi. HARTĂ

Meteorologii anunţă că duminică va ploua moderat în nordul Dobrogei şi în cea mai mare parte a Moldovei, iar la munte, în special în Carpaţii Orientali, va fi lapoviţă şi ninsoare. Un singur judeţ rămâne sub atenţionare de cod galben de ploi.

62590395
Incendiu într-un apartament din Timișoara. Ar fi pornit de la bateria unei trotinete electrice. Nouă oameni au fost evacuați

Un incendiu a izbucnit duminică într-un apartament situat la etajul zece al unui bloc din Timișoara, cauza probabilă fiind bateria unei trotinete electrice. Nouă persoane au fost evacuate.

62595232
„Pelerinajul luminii” la Galați. Mii de credincioși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei: „Este un prilej de bucurie”

E o zi mare pentru creștinii-ortodocși, care îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei - ocrotitorul României. În Galați, zeci de oameni au refăcut, simbolic, drumul său prin țară.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.