Acesta este considerat evadat și a fost dat în urmărire națională.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au anunțat, vineri, că polițiștii au fost sesizați de Penitenciarul Giurgiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 53 de ani, încarcerat pentru viol, distrugere și lipsire de libertate, aflat în întreruperea executării pedepsei, dispusă pentru o perioadă de trei luni de către Tribunalul București, nu a revenit în penitenciar la termenul stabilit.
Bărbatul a fost căutat la domiciliul său din municipiul Giurgiu, însă nu a fost găsit.
„Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, sub supravegherea unității de parchet competente. De asemenea, acesta a fost dat în urmărire națională, fiind desfășurate toate activitățile și verificările specifice în vederea localizării, depistării și reîncarcerării persoanei în cauză”, au precizat polițiștii.