Detaliul fatal care i-a adus moartea fotbalistului de 19 ani de la CSM Slatina. „Un lider de generație”

×
Publicitate

Apar detalii uluitoare în cazul tânărului fotbalist din Slatina, care a murit în urma unui accident cu skijet-ul pe râul Olt.  

Victima şi prietenul lui, cu care s-a răsturnat în apă, participau la o petrecere pe o proprietate privată. Potrivit unor surse, ambarcaţiunea ar fi fost împrumutată chiar de la cel care deţine proprietatea. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Tânărul de 19 ani s-a aventurat pe râul Olt, cu un skijet, împreună cu un prieten, în zona localității Verguleasa. Ambii erau invitaţi la o petrecere de Ziua Copilului, la care au participat 20 de persoane.

Ambarcațiunea a intrat în balans și s-a răsturnat, tinerii au căzut, iar unul dintre martori a filmat momentul în care skijet-ul își continuă mișcarea, pe apă.

Unul dintre cei de pe mal încearcă să ajungă la ei, dar nu reușește. În scurt timp, un bărbat își face apariția pe un alt scuter acvatic, dar se îndreaptă spre skijet-ul în derivă - în loc să meargă spre oamenii aflați în apă. De pe margine, martorii strigă la el, semnalând că tinerii au nevoie de ajutor.

Skijet-ul era condus de prietenul victimei, un adolescent de 17 ani. Nici el, nici tânărul de 19 ani nu purtau veste de salvare, însă băiatul mai mic ştia să înoate - spre deosebire de fotbalistul care a fost înghiţit de ape.

Adolescentul a reușit să ajungă singur la mal. Martorii au sunat la 112, iar pompierii și scafandrii au pornit căutările. Din păcate, pentru victimă era prea târziu.

Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt ISU Olt: „Misiunea a avut un grad ridicat de dificultate, în special din cauza vizibilității foarte reduse din apă, a vegetației abundente de pe albia râului, dar și a suprafeței foarte mari pe care s-a efectuat căutarea".

Tânărul de 19 ani era elev în clasa a XII-a și fotbalist legitimat la CSM Slatina, în liga a II-a. Zilele trecute primise vestea că trebuie să se prezinte la reunirea lotului, pentru că antrenorul voia să conteze pe el în noul sezon.

Cristian Stânculețu, profesor la Liceul cu Program Sportiv Slatina: „Un lider de generație, un copil care muncea foarte mult, un copil cu zâmbetul pe buze, un copil care își dorea să ajungă la prima echipă. Gândurile lui erau să ajungă sportiv de înaltă performanță".

Cătălin Doman, căpitanul echipei CSM Slatina: „Este o veste ce ne-a tulburat pe toți susținătorii echipei CSM Slatina și toate gândurile și emoțiile noastre merg către familia îndurerată. A fost un băiat plin de calități, cu un viitor promițător".

Tânărul de 19 ani urma să participe peste câteva zile la festivitatea de absolvire a liceului sportiv.

Poliţiştii urmează să audieze toate persoanele care au participat la acea petrecere.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62454156
Condamnare pentru bărbatul din Chiajna care și-a ținut ostatică fetița mai bine de 24 de ore. Câți ani va sta în închisoare
Bărbatul din Chiajna care și-a sechestrat, anul trecut, fetița după o ceartă conjugală și a provocat o criză fără precedent a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare.
62454152
Banchet de clasa a 8-a, încheiat la spital. Două fete de 14 ani au băut alcool până au leșinat, în afara restaurantului
Un bal de absolvire a clasei a opta la o școală din Otopeni s-a încheiat la spital pentru două eleve, care au leșinat la petrecere și au fost luate cu ambulanța.  
62454157
Incident grav la Ambasada Israelului la București. Trupele antitero ale Serviciului Român de Informații au intervenit
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului la București. Un bărbat a fost prins cu combustibil și bricheta asupra lui, în timp ce încerca să intre în reprezentanța diplomatică.