Demers fără precedent al biologilor marini din România. Vor să populeze tot litoralul cu o moluscă

×
Publicitate

După cinci decenii de la dispariție, biologii marini din Constanța încearcă să refacă populația de stridii din Marea Neagră.  

Specia, cu o valoare comercială ridicată, va fi introdusă în acvacultură. Deocamdată așteaptă noile reglementări din legea privid amenajarea teritoriului, care să stabilească exact parcelele destinate unei astfel de activități.

Cercetătorii de la Institutul „Grigore Antipa” din Constanța au început deja aclimatizarea unei specii de stridie originară din Marea Nordului.

Specialiștii vor să grăbească procesul, astfel încât, cât mai curând, să populeze tot litoralul românesc cu această moluscă, iar apoi să o introducă în circuitul comercial.

Adrian Filimon, cercetător Institutul „Grigore Antipa" Constanța: „Bineînțeles, ar putea fi crescută chiar în acvacultură".

Adrian Balba, reprezentant Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură: „Acvacultura se va face în etape costiere și etape onshore sau în larg. Cu salinitatea. Sunt specii care se pot adapta".

Pe lângă noua specie, biologii marini au descoperit în Marea Neagră, în bancuri care se reproduc natural, și o stridie de talie mare provenită din Oceanul Pacific, care s-a aclimatizat spotan în sălbăticie.

Noi nu am profitat de o astfel de oportunitate. În schimb, au făcut-o vecinii bulgari. Cererea în restaurantele lor în sezonul estival este uriașă. La fel și câștigurile.

O porție de stridii crescute în Marea Neagră se vinde, lângă Varna, cu 30 de lei. Restaurantele au și meniuri în limba română.

Sorin Mănăilă, președintele Federației RomFish: „În Marea Neagră bulgarii au acvacultură de midii și stridii. Ei fac la câteva sute de tone de midii și stridii".

Dacă programul de cercetare de la Constanța va reuși, stridiile vor repopula zonele românești în care creșteau natural, acum 50-60 de ani.

Declinul faimoaselor delicatese de Marea Neagră a început prin anii '50 ai secolului trecut, după ce, pe chila navelor de pescuit a fost adus accidental din Oceanul Indian dușmanul lor de moarte: melcul rapană.

Astfel, în câtiva zeci de ani, stridiile aproape au dispărut din apele noastre. Acum există speranțe. Mai ales că și rapanele au ajuns pe mesele românilor, iar numărul lor a mai scăzut.

Închirierea luciului de apă pentru acvacultură

Singura problema o reprezintă acum legislația, mai precis închirierea luciului de apă pentru acvacultură. În prezent, cadrul este destul de rigid.

Luciul de apă se poate concesiona doar pentru o perioadă de patru ani, iar cei care vor să investească sunt descurajați să înceapă o astfel de afacere.

Un alt impediment este costul mare pentru un hectar de luciu de apă la noi, în jur de 1.500 de euro, preț stabilit de stat. Asta în condițiile în care un investitor bulgar plătește doar 80-90 de euro pe hectar.

Marian Avram, director general al Agenției Naționale pentru Pescuit și Agricultură: „Ne dorim foarte mult să avem ferme de acvacultură la Marea Neagră. Nu înțeleg de ce la Marea Neagră poate să fie mai mult. În alte țări este un nivel rezonabil".

Vecinii bulgari au deja ferme de stridii și în sistemul agroturistic.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62300772
Europarlamentarii vor să impună aceleași reguli la bagajele de mână în toată Uniunea Europeană

Europarlamentarii cer companiilor aeriene să folosească aceleași dimensiuni pentru bagajele de mână și să elimine taxele ascunse pentru transportul lor, în toată Uniunea Europeană.

62390332
Moartea Laurei Roșca, cunoscută drept DJ Lalla, rămâne învăluită în mister. Telefonul tinerei, decisiv în anchetă

În ancheta morții Laurei Roșca, cunoscută și drept DJ Lalla, polițiștii au reușit să excludă varianta că tânara ar fi fost agresată.  

62391483
„Spartacus, idolul femeilor", condamnat definitiv la închisoare pentru confruntarea cu polițiștii din cartierul Rahova

Interlopul care a provocat un scandalul monstru şi a amenințat public autorităţile, în pandemie, va merge la închisoare. „Spartacus, idolul femeilor", cum îi place să se recomande, i-a forţat pe agenţi, să deschidă focul.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.