Cum vom circula în țară și în UE, după 15 mai. Bode: “Nu recomand nimănui să ia mașina și să plece în Grecia sau altă țară”

×
Publicitate

Revenirea la normalitatea dinainte de pandemie în ceea ce privește transporturile, atât în țară, cât și în Europa, se va face treptat, în baza unor reglementări comune la niveul UE, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Într-un inteviu acordat corespondentului Știrilor ProTV Vitalie Cojocari, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că în prezent, la nivelul Uniunii Europene, toate țările membre vin cu propuneri și soluții de reluare a transportul de marfă și de pasageri în Europa, dar că normalizarea, la nivelul dinainte de criză, se va face treptat, cu respectarea anumitor reglementări comune.

Reprezentanții Transporturilor din toate statele UE au avut, până în prezent, două videoconferințe în care au discutat soluții pentru transportul european, grav lovit de restricțiile impuse pentru limitarea extinderii pandemiei cu coronavirus.

Vouchere în loc de bani pentru biletele de avion

“Au fost doua teme de discuții. Pe de o parte, măsuri urgente care să atenueze impactul negativ al crizei asupra sectorului de transporturi, iar pe de altă parte s-a discutat despre ce facem în etapa post-criză, etapa în care anumite state, inclusiv România, au anunțat că vor relaxa măsurile, din 15 mai. Când va expira starea de urgență, noi trebuie să știm exact cum se va desfășura fiecare mod de transport în România și în toate statele membre”, a explicat Lucian Bode.

Potrivit ministrului Transporturilor, una dintre propunerile pe care le-a făcut România, în ceea ce privește transportul aerian, a fost aceea de a înlocui despăgubirile în bani cu vouchere, în cazul călătoriilor neefectuate din cauza crizei.

Una dintre propunerile României în domeniul aerian a fost modificarea temporară a Regulamentului 261/2004, pentru a permite transportatorilor, pentru o perioadă limitată de timp, să ofere vouchere pentru zborurile pasagerilor ale căror curse au fost anulate, din motive de COVID-19. Inițial, am fost 11 state care am solicitat oficial acest lucru, până la finalul discuțiilor de ieri au fost peste 20 de state care s-au alăturat acestei solicitări și cred că în recomandările finale ale Comisiei Europene vom regăsi această posibilitate”, a explicat ministrul.

Oficialul a mai spus că, în al doilea rând, pe fondul diminuării curselor aeriene, a solicitat elaborarea de noi prognoze de trafic aerian și planuri de performanță în ceea ce privește controlul traficului aerian prin Eurocontrol.

Ajutoare de stat pentru companiile feroviare și suspendarea Pachetului Mobilitate I în domeniul rutier

În domeniul feroviar, ministrul Transporturilor a solicitat despăgubiri pentru daune produse administratorilor de structură feroviară, pe de o parte, și pentru operatorii de transport de călători și marfă, pe de altă parte, prin posibilitatea acordării unor ajutoare de stat.

“În domeniul rutier, am reafirmat faptul că suspendarea adoptării Pachetului Mobilitate I este absolut necesară și obligatorie, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru, respectiv întoarcerea camioanelor acasă, chestiuni legate de cabotaj, de odihna șoferilor, șamd. Am spus foarte clar că este nevoie de asigurarea unui sprijin financiar concret pentru operatorii de transport rutier, printr-un instrument financiar al UE dedicat acestui sector”, a explicat Lucian Bode.

Ministrul a mai spus că este nevoie de standarde unitare la niveluol UE, este nevoie ca toate staele membre să aplice aceleași standarde pentru toate mijloacele de transport, pentru că problememele legate de transporturi în toate statele membre sunt cam aceleași, iar soluțiile nu pot fi decât comune.

Cum se schimbă călătoriile cu avionul

În ceea ce privește transportul aerian de călători, ministrul Transporturilor a precizat că prioritatea este aceea de a asigura delpasarea în sigutanță a cetățenilor și limitarea maximă a risului de îmbolnăvire.

Trebuie să ne asigurăm că cetățenii se pot deplasa în siguranță și riscul de îmbolnăvire este minim. Este puțin probabil că din 15 mai, de exemplu, toate zborurile interne și internaționale să fie reluate. Suntem în discuții atât la nivel național, cât și la nivel european, să vedem cum reluăm această activitate gradual. De exemplu, probabil companiile vor relua zborurile interne la nivel regional, nu către toate cele 16 aeroporturi. Pentru asta avem nevoie să știm ce se va întâmpla pe tot lanțul, de la eroport, la companiile care asigură serviciile în airport, la compania aeriană, modul în acre se vor emite biletele, modul în care vor fi repartizați pasagerii în aeronavă – toate eceste detașii trebuie lămurite în acele standard pe care noi le-am solicitat Comisiei Europene și care cred că vor veni cel mai târziu săptămâna viitoare. Un set de recomandări pe care să le implementăm toate statele membre”, a spus Bode.

În ceea ce privește varianta lăsării unui loc liber în avion între pasageri, pentru a păstra distanța, ministrul a spus că o asemenea propunere a venit din partea Italiei.

Propuneri de acest gen au venit din partea statelor membre – de exemplu Italia a făcut această propunere, a trimis-o către toate stale emembre, cum văd ei poziționarea în fiecare mijloc de transport post-criză. Concret, aceste lucruri nu s-au discutat. Eu le-am cerut tuturor direcțiilor de specialitate pe toate modurile de transport din minister să vină cu o propunere concretă, cum văd ei desfășurarea transportului aerian, de exemplu, în România, ținând cont de toate datele pe care noi le avem la acestă oră la nivel național, fără să așteptăm acele standard. Și au venit cu propuneri pe fiecare segment în parte, ce se va întâmpla în aeroport, cum vor fi acele culoare pentru păstrarea distanței”, a precizat ministrul.

Ce face statul pentru a menține în viață cei doi operatori românești Tarom și Blue Air

În România discutăm de 15 companii aeriene, din care două efectuează mai mult de o treime din zboruri – vorbesc de Tarom și Blue Air, care în acest moment sunt în dificultate, pentru că le-au scăzut veniturile cu peste 95 la sută. În paralel, identificăm soluții pentru a menține în viață aceste companii, deja sunt în șomaj tehnic 90 la sută din angajații Blue Air și peste 60-70 la sută din angajații Tarom. Avem acel memorandum prin care solicităm ajutor de stat pentru cele două companii, au plătit o parte din datoriile pe care le aveau în acest zile. În acest moment, preocuparea noastră este să menținem acest companii pe linia de plutire, să le menținem în viață, în activitate și după criză, iar în momentul în care vom începe să operăm vom decide și cum acordăm aceste vouchere, în cât timp, sai restituim banii – pentru că nu am eliminate această variantă, dar nu putem restitui banii în 7 zile, așa cum scrie regulamentul”, a declarat Lucian Bode.

Putem merge cu mașina în vacanță în Europa?

În ceea ce privește posibilitatea de a merge în vacanță cu mașina în țările din jurul României, cum ar fi Grecia sau Bulgaria, ministrul Transporturilor a precizat că și aceste călătoii se vor relua treptat, în baza unor norme și recomandări stabilite la nivelul tuturor țărilor UE.

“Respectând normele și recomandările care vor apărea, cu siguranță se va putea merge. Dar nu recomand nimănui ca, în data de 15 mai, să ia mașina și să plece în Grecia sau altă țară. Eu cred că trebuie să așteptăm acest set de măsuri, care vor fi aplicate etapizat, gradual, să ne deplasăm în interiorul țării fără restricții sau cu restricții limitate, după care putem să ne gândim și la deplasări mai lungi, în afara granițelor țării, tinând cont de recomandările și de deciziile care se vor lua la nivelul Comisiei Europene și al tuturor statelor membre”, a precizat oficialul.

În ceea ce privește transportul rutier de persoane în Europa, Bode a explicat că a celeași culoare verzi care sunt folosite în prezent pentru transportul de marfă pot fi utilizate și pentru transportul de călători.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A jucat finala Champions League și vine la Dinamo din sezonul viitor!
GALERIE FOTO A jucat finala Champions League și vine la Dinamo din sezonul viitor!
Citește și...
Percheziții DNA la instituții din Brăila. Ancheta vizează Consiliul Județean și clubul HC Dunărea

Sunt percheziții la Consiliul Județean Brăila, într-un dosar de corupție! Procurorii DNA au descins dimineață în birourile instituției și verifică legalitatea fondurilor uriașe alocate clubului de handbal Dunărea Brăila.

Bugetul „nerealist” al TAROM, blocat de Ministerul Transporturilor: Compania putea pierde 100 de milioane de lei

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, anunţă, miercuri, că a amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului TAROM, întrucât estimările de venituri „nu sunt credibile şi astfel vor creşte pierderile”. 

Descinderi în două județe. Două rețele de traficanți și-au extins afacerile cu droguri, în timp ce poliția le supraveghea

Poliţiştii au făcut, miercuri dimineaţă, 43 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin şi Dolj, la persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc şi de constituire de grup infracţional organizat. 

Recomandări
Nicușor Dan organizează noi consultări pentru desemnarea unui nou premier. Pe cine a chemat la Cotroceni

Nicuşor Dan a invitat, la trei zile după consultări, parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, pe cei din grupul PACE – Întâi România şi neafiliaţii, pentru a discuta despre situaţia economică şi politică a ţării.

Trump se pregătește să paseze aliaților NATO responsabilitatea pentru apărarea Europei. O criză majoră dă târcoale Alianței

Administraţia Trump intenţionează să anunţe aliaţii din NATO în această săptămână că va reduce fondul de capacităţi militare pe care SUA l-ar avea la dispoziţie pentru a asista ţările europene ale Alianţei într-o criză majoră.

Guvernul pregătește negocierile pentru forma finală a PNRR. Spitalele din bani europeni depind de HG-uri restante

Premierul demis Ilie Bolojan are miercuri dimineață o ședință de lucru privind stadiul implementării PNRR la Palatul Victoria, la care vor participa o parte dintre miniștrii rămași în guvernul interimar.