Cum reacționează europenii la pandemia de coronavirus. Românii, la același nivel de panică precum italienii
De la restricții de tot felul, până la închiderea școlilor, autoritățile europene au luat o serie de măsuri pentru a stopa sau încetini răspândirea coronavirusului.
Politico a realizat o analiză succintă a situației din țările Uniunii Europene, prezentând felul în care autoritățile fac față crizei coronavirusului, dar și nivelul de panică perceput la nivelul populației, bazat pe analiza acoperirii media, dar și a felului în care oamenii își fac aprovizionări.
Este foarte interesant de văzut, astfel, faptul că românii au același nivel de panică precum italienii, deși noi suntem departe de a avea o situație la fel de critică precum cei din peninsulă.
România
Sănătate: Pe 12 martie, peste 1.450 de persoane se aflau în carantină și aproape 13.000 în autoizolare.
Transporturi: Zborurile cu Italia au fost suspendate timp de două săptămâni. Oamenii care se întorc din Italia sau alte zone afectate intră în carantină pentru 14 zile. Frontierele cu trafic redus cu Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Modlova și Serbia au fost închise.
Educație: Toate școlile au fot închise până pe 22 martie.
Evenimente: Adunările cu mai mult de 1.000 de participanți au fost interzise, la fel și evenimentele din spații închise cu mai mult de 100 de persoane. Toate meciurile de fotbal au fost anulate până pe 31 martie.
Economie: Autoritățile nu au anunțat încă nici o măsură de sprijinire a economiei.
Alte măsuri: Poliția îi escortează acasă pe cei care se întorc din zonele afectate pentru a se asigura că se autoizolează.
Nivelul de panică: 8/10.
Cazuri confirmate: 70
Decese: 0
Vindecați: 6
Teste efectuate: Nu sunt date disponibile.
Italia
Sănătate: A doua cea mai afectată țară din lume după China este, practic, închisă, ca urmare a deciziilor luate de autorități în lupta contra coronavirusului. Toate magazinele și restaurantele au fost închise, cu excepția alimentarelor și a farmaciilor.
Transport: Oricine vrea să călătorească dintr-un oraș în altul trebuie să completeze și să prezinte o declarație prin care să motiveze urgența deplasării sale: serviciu, sănătate, familie. Oferirea de informații false este considerată infracțiune.
Educație: Școlile și universitățile sunt închise până pe 3 aprilie.
Evenimente: Adunările mari de oameni sunt interzise. Toate evenimentele sportive, inclusiv Serie A, au fost suspendate.
Economie: Autoritățile au anunțat alocarea a 25 de miliarde de euro pentru atenuarea impactului coronavirusului asupra economiei.
Alte măsuri: Cinematografele, teatrele și sălile de întreținere fizică sunt de asemenea închise până pe 3 aprilie.
Nivelul de panică: 8/10. În ciuda crizei majore, oamenii nu și-au ieșit totuși din minți.
Cazuri confirmate: 15.113, pe 12 martie
Decese: 1.016, pe 12 martie
Vindecați: 1.258, pe 12 martie
Teste efectuate: 86.011, pe 12 martie
Franța
Sănătate: Franța este una din țările europene cu cea mai ridicată rată de infectări. Deocamdată, se află în scenariul 2 al planului său de acțiune, ceea ce înseamnă că își concentrează eforturile asupra detectării cazurilor și limitarea răspândirii virusului. Ministerul Sănătății a anunțat joi că operațiile chirurgicale neesențiale vor fi amânate. Persoanele care se întorc din zonele afectate sunt plasate în carantină.
Transporturi: Într-o declarație televizată către națiune, președintele Emmanuel Macron a spus că transportul public nu va fi închis, dar Air France și-a suspendat zborurile cu Italia.
Educație: Toate școlile, universitățile și grădinițile au fot închise pentru o perioadă nedeterminată.
Evenimente: Adunările cu mai mult de 1.000 de persoane au fost interzise, cu excepția evenimentelor esențiale.
Economie: Guvernul încearcă să protejeze companiile prin amânarea de la plata impozitelor și va elabora un plan de stimulare.
Alte măsuri: Prețul dezinfectantelor este controlat prin lege, iar statul a preluat controlul asupra producției de măști medicale.
Nivelul de panică: 7/10
Cazuri confirmate: 2.876, pe 12 martie
Decese: 61, pe 12 martie.
Vindecați: Nu sunt date disponibile.
Teste efectuate: Nu sunt date disponibile.
Spania
Sănătate: Mai mulți membri ai Guvernului sunt infectați sau suspecți de coronavirus. Parlamentul a fost închis.
Transporturi: Toate zborurile cu Italia au fost oprite până pe 25 martie. Mii de călători sunt blocați pe aeroporturi, un program guvernamental de călătorii pentru pensionari a fost anulat.
Educație: Toate școlile și universitățile au fost închise.
Evenimente: Toate adunările cu peste 1.000 de persoane au fost interzise, deși autoritățile au fost criticate pentru că au permis desfășurarea marșului international de Ziua Femeii, din Madrid, la care au participat zeci de mii de persoane. Manifestările sportive au fost suspendate.
Economie: Toate persoanele care se autoizolează vor beneficia de concedii medicale, iar guvernul a alocat 14 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei.
Alte măsuri: Muzeele din Madrid sunt închise, iar vizitele conjugale din penitenciare au fost anulate. Comunitatea musulmnă a suspendat toate slujbele.
Nivelul de panică: Depinde de zonă. În regiunea Madrid, unde s-au înregistrat cele mai multe decese, nivelul de panică este de 8/10.
Cazuri confirmate: 3.004, pe 12 martie.
Decese: 84, pe 12 martie.
Vindecați: 189, pe 12 martie.
Teste efectuate: Autoritățile refuză să facă publice aceste date.
Germania
Sănătate: Autoritățile au intensificat controalele la frontier, iar suspecții sunt plasați în carantină. Guvernul a introdus stații mobile de testare.
Transport: Nemții sunt sfătuiți să nu călătorească în zonele afectate, dar nu au fost interzise călătoriile.
Educație: Sunt închise doar câteva școli, în regiunea Rhine-Westphalia.
Evenimente: Adunările cu peste 1.000 de persoane au fost interzise, iar evenimentele sportive se vor desfășura fără spectatori.
Economie: Guvernul a emis un pachet de legi pentru susținerea financiară pe termen scurt a companiilor.
Alte măsuri: Autoritățile au distribuit un plan de aprovizionare cu alimente, sugerând germanilor să își facă proviziii pentru cel puțin 10 zile (pâine, cartofi etc, precum și cel puțin câte 20 de litri de apă îmbuteliată de persoană).
Nivelul de panică: 7/10.
Cazuri confirmate: 2.369, pe 12 martie.
Decese: 6, pe 12 martie.
Vindecați: Nu sunt date disponibile.
Teste efectuate: Nu sunt date disponibile.
Marea Britanie
Sănătate: Regatul Unit are o serie de măsuri de prevenire foarte relaxate. Celor care prezintă simptome li se recomandă să stea acasă câteva zile, iar vârstnicilor și persoanelor vulnerabile li se cere o autoizolre timp de câteva săptămâni.
Transport: Britanicilor li se recomandă să nu călătorească în China, Italia și celelalte zone afectate, iar celor care se întorc din aceste locuri li se cere să se autoizoleze doar dacă prezintă simptome de infectare.
Educație: Au fost închise doar școlile unde au fost depistate cazuri de infectare.
Evenimente: Regatul Unit nu a interzis evenimentele sportive, dar Scoția a suspendat evenimentele cu peste 500 de participanți. Autoritățile fac eforturi să nu suspende niciun eveniment, dar se respect anumite reguli, precum cea de a nu se mai da mâna, valabilă inclusiv pentru regină.
Economie: Autoritățile investesc 12 miliarde de lire sterline pentru protejarea economiei.
Alte măsuri: Discuțiile oficiale cu privire la Brexit nu au fost anulate și se caută soluții pentru reluarea acestora. Lansarea ultimului film din seria ”James Bond”, programată în aprilie, a fost anulată pentru luna noiembrie.
Nivelul de panică: 5/10
Cazuri confirmate: 590
Decese: 10
Vindecați: Nu sunt date disponibile.
Teste efectuate: 29.764.
Ungaria
Sănătate: Un număr de 65 de persoane se află în carantină, maghiarii suspectați nu mai pot dona sânge.
Transporturi: Sunt verificări stricte la granițele cu Austria și Slovenia, au fost interzise sosirile din Italia, Iran, Coreea de Sud și China, iar maghiarilor care se întorc din aceste zoce li se recomandă să intre în carantină.
Educație: Cursurile universitare au fost suspendate, dar se predau online. Excursiile școlare au fost interzise.
Evenimente: Adunările din spații închise cu mai mult de 100 de persoane sau din exterior cu peste 500 de participanți au fost interzise, iar persoanelor de peste 60 de ani li se recomană să evite zonele aglomerate.
Alte măsuri: Ungaria nu mai acceptă cererile de azil, iar străinii care prezintă simptome sunt luați în custodies au chiar deportați. În mod neobișnuit, autoritățile publică după naționalitate cazurile de îmbolnăviri.
Nivelul de panică: 7/10
Cazuri confirmate: 16
Decese: 0
Vindecați: 0
Teste efectuate: 730
Bulgaria
Sănătate: Spitalele care tratează pacienții cu coronavirus sunt în carantină.
Transporturi: Unele zboruri către Italia, Israel, Germani, Cehia și Austria au fost anulate.
Educație: Autoritățile locale ot decide dacă suspendă cursurile. Evenimentele școlare au fost interzise.
Evenimente: Guvernul recomandă ca evenimentele de interior să nu adune mai mult de 250 de persoane și păstrarea unei distanțe de minim un metru între oameni. Evenimentele sportive interioare au fost suspendate, iar cele în spații deschise se desfășoară fără spectatori.
Alte măsuri: Nu mai sunt premise vizitele în casele de copii și de bătrâni. În cinemtografe, teatre și alte spații spectatorii trebuie să se asigure că sunt separate de cel puțin un scaun unii de ceilalți.
Nivelul de panică: 4/10
Cazuri confirmate: 23
Decese: 1
Vindecați: Nu sunt date disponibile
Teste efectuate: Nu sunt date disponibile