Cum decurge testarea anti-Covid a elevilor în alte țări UE. Modelul francez vs. cel olandez

62228625
Shutterstock

Testare anti-Covid elevi UE. Testarea anticovid a elevilor în alte țări ale Uniunii nu este foarte diferită față de România, pentru că majoritatea reglementărilor puse în practică de autoritățile de la noi se inspiră din liniile trasate de UE.

Noi reguli privind testarea în școlile din Franța au intrat în vigoare la sfârșitul lunii noiembrie. Se merge în special pe testarea la nevoie. Până acum, clasele din școlile primare erau închise pentru o perioadă de șapte zile la apariția unui caz pozitiv de COVID, iar învățământul se muta în online. Fiecare copil testat pozitiv stătea în izolare 10 zile.

În cazul elevilor de gimnaziu, dacă aceștia nu erau vaccinați, în condițiile în care cei peste 12 ani pot primi vaccinul, toți elevii unei clase unde fusese depistat cel puțin un caz rămâneau în izolare șapte zile. Cei vaccinați puteau reveni în clase după un test PCR negativ, înaintea acestui interval.

Însă, din 29 noiembrie, potrivit anunțului ministrului educației Jean -Michele Blaquer, citat de publicația thelocal.fr, dacă este raportat un caz de Covid într-o clasă, toți ceilalți elevi vor face teste, iar cei cu rezultate negative se vor putea întoarce în școală. Toți elevii pozitivi vor fi izolați 10 zile.

La fel ca și în România, testele pot fi făcute în familie și pot fi de tip rapid antigen sau PCR, dar gratuite.

Există posibilitatea întoarcerii la școală cu al doilea test la șapte zile, dar acesta nu este obligatoriu, deși autoritățile încurajează părinți să le facă.

O clasă va fi închisă complet la trei cazuri pozitive, pentru șapte zile.

La fel ca la noi, însă de la 11 ani, copii vor primi să facă acasă două teste, care nu sunt însă obligatorii. Restul măsurilor sanitare, precum dezinfectarea mâinilor ori masca sunt la fel ca în România.

12.000 de clase au fost închise în al treilea val pandemic, arată sursa citată.

Testare anti-Covid elevi UE. Nu se testează organizat elevii în Regatul Țărilor de Jos

Testare anti-Covid elevi UE. Abordarea este mult mai relaxată în Regatul Țărilor de Jos. Acolo, un ghid guvernamental arată că elevii de până 12 ani care au simptome „severe” de Covid trebuie să rămână la domiciliu și să fie testați. Sunt considerate simptome severe febra, tusea repetată și respirația greoaie. Guvernul recomandă părinților să ia legătura cu un medic și să testeze copilul pentru coronavirus, dar părinții au posibilitatea să refuze. În această situație, copilul se poate întoarce la școală după 24 de ore de la dispariția simptomelor.

Copiii cu simptome ușoare de răceală pot merge la școală, precizează clar ghidul.

Regulile sunt neschimbate pentru elevii de vârstă mai mare, care trebuie testați dacă au simptome ori au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID.

Programările la testare se fac la telefon sau online.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62222070
Ministrul Educației a anunțat primul caz pozitiv de Covid, după testele cu salivă. Este vorba despre un elev din Capitală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, la Parlament, că în urma testării din salivă din şcoli s-a înregistrat primul caz pozitiv de Covid-19, la un elev de la Liceul I. L. Caragiale din Bucureşti.

62228620
Sute de enoriași au înfruntat frigul ca să ajungă la moaștele Sfântului Nicolae, în Capitală

Aglomerație la moaștele Sfântului Nicolae, luni, la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, din Capitală.

62228608
La ce valoare se ridica pagubele produse de incendiul din Popești-Leordeni

Incendiu Popesti Leordeni pagube. În incendiul lichidat duminică de pompieri au ars aproximativ 8.000 de metri cubi de deșeuri metalice și mase plastice. Acestea au o valoare de piață ridicată.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.