Cum a fost prins medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace de la pacienți decedați

62323074

Medicul Dan Tesloianu a fost prins de conducerea Spitalului Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași în iulie 2022 că folosea echipamente recuperate de la pacienți decedați, scrie Ziarul de Iași.

Principalul vizat de ancheta procurorilor de la Spitalul Județean de Urgențe din Iași este Dan Tesloianu, medic primar cardiolog, care a coordonat echipa ce se ocupa cu implantarea dispozitivelor intracardiace la Clinica de Cardiologie.

Același tip de dispozitive medicale stau în centrul anchetei procurorilor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au coordonat polițiști de la patru inspectorate județene de poliție, din Iași, Neamț, Brașov și Suceava, pentru a pune în aplicare 24 de mandate de percheziție

Ancheta vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Momentul zero al demarării investigațiilor a fost un control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iași, demarat în iunie 2022, finalizat cu încheierea a două procese verbale, potrivit ziaruldeiasi.ro.

În acestea, CJAS Iași menționează că a identificat nereguli în ceea ce privește monitorizarea periodică a programelor naționale de sănătate curativă, conform sursei citate.

În urma acestor investigații, a fost demarat un audit intern la nivelul unității medicale.

Pe data de 8 iulie 2022, conducerea Spitalului Sf. Spiridon din Iași a trimis sesizări către Ministerul Sănătății și către organele de cercetări penale, mai scrie Ziarul de Iași. 

Coduri de proceduri care nu reflectă realitatea

În mod concret, unitatea medicală a reclamat faptul că, la nivelul Clinicii de Cardiologie, s-a descoperit utilizarea unor coduri de proceduri care nu reflectă realitatea: codul H12202 – explorarea chirurgicală a venei subclavii şi codul H09305 – explorarea chirurgicală a arterei femurale.

„Există suspiciunea că utilizarea codurilor a afectat decontarea serviciilor medicale de către C.J.A.S. Iaşi, în sensul supraevaluării lor”, se menționează în documentele transmise către Ministerul Sănătății.

Mai mult, încă de atunci conducerea spitalului a descoperit faptul că la Clinica de Cardiologie s-au implantat echipamente reutilizate, care au fost „recuperate de la pacienți decedați”. Acestea au fost ulterior introduse în caietele de sarcini de achiziții ale spitalului pentru a se putea crea o urmă a intrării lor în unitatea medicală.

„S-a reclamat utilizarea / implantarea de dispozitive medicale reutilizate, respectiv dispozitive medicale care nu au proveniență din gestiunea / achiziția făcută prin Programul Național de Boli Cardiovasculare finanțat de CJAS Iași (dispozitive recuperate de la pacienții decedați sau din donații). La fel și introducerea prin comenzi a lotului de «kituri de diagnostic și introducătoare» în caietul de sarcini spre achiziționare prin «Programul Național de Sănătate – Subprogramul stimulatoare și defibrilatoare automate implantabile»; produsele solicitate se folosesc în cadrul unui program din care spitalul nu face parte, respectiv Programul de Resincronizare cardiacă”, se menționează în documentele consultate de „Ziarul de Iași”.

În momentul de față, implantarea unor astfel de dispozitive intracardice se face în mod gratuit pentru toate persoanele care suferă de probleme cardiologice, prin intermediul unor programe naționale derulate de Ministerul Sănătății, decontările realizându-se prin CJAS.

Scopul lor este de a transmite impulsuri electrice către inimă, atunci când este nevoie, pentru a menține un ritm cardiac normal.

Medicul Dan Tesloianu, arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre.

Decizia instanţei nu este definitivă, însă este executorie, prin urmare medicul va fi dus în Arestul Poliţiei.

Dan Tesloianu a fost reţinut vineri pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, şi luare de mită.

"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Un adolescent beat a furat o mașină și a făcut accident. Ce a urmat după câteva ore

Un minor în vârstă de 17 ani din comuna Săvineşti a furat un autoturism, pe care l-a condus până a intrat într-un cap de pod şi a fugit de la faţa locului, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Incendiu la o casă din județul Iași. Doi bărbați au fost găsiți carbonizați | FOTO

Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă din localitatea Comarna, judeţul Iaşi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru a stinge flăcările. În locuinţă au fost găsiţi carbonizaţi doi bărbaţi, în vârstă de 55 şi 56 de ani.

 

Un copil din Cluj s-a urcat singur la volanul unei mașini parcate și a pornit motorul. Ce s-a întâmplat după

Scene care s-ar fi putut încheia dramatic au fost surprinse sâmbătă în judeţul Cluj.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.