Caz sinistru în Iași și Brașov. Doctori acuzați că montau pacienților dispozitive cardiace luate de la morți

×
Publicitate

Percheziții în trei județe, într-un dosar halucinant. Mai mulți medici sunt cercetați pentru că ar fi preluat dispozitive medicale de la cadavre și le-ar fi montat unor pacienți.  

Faptele ar fi pus în pericol viețile celor care au primit aparatele, și vorbim de nu mai puțin de 170 de bolnavi.

Procurorii și polițiștii au descins vineri dimineață la 24 de adrese. Sunt vizați angajați de la Spitalului Militar Regina Maria din Brașov și Spitalul de Urgență Sfântul Spiridon din Iași.

Procurorii au descins în secția de Cardiologie a spitalului și au făcut controale mai bine de 6 ore, în căutare de probe.

Unii medici din Spitalul Județean Iași sunt suspectați că ar fi făcut intervenții chirurgicale ilegale. Anchetatorii au informații legate de zeci de operații prin care au fost extrase defibrilatoare și stimulatoare cardiace de la pacienți decedați, iar mai apoi ar fi fost montate unor alți pacienți.

Toate dispozitivele erau de unică folosință și nu ar fi trebuit refolosite. 

Pacienții nu primeau medicația necesară pentru a ajunge în situația de a fi nevoie de intervenții chirurgicale

Cei internați acolo și cărora le-au fost implantate dispozitivele nu au știut nicio clipă ce li se întâmplă.

Un bărbat din Iași era pe holul spitalui în timpul perchezițiilor de vineri. Venise la tatăl său, internat acum din nou, după ce în urmă cu doi ani i s-a pus un stimulator cardiac. Omul a intrat la îndoieli în privința medicilor când a aflat ce s-a întâmplat în spital.

”Bărbat: Se face internare, nu-i problemă.

Reporter: Nu v-au spus cum va fi procedura?

Bărbat: Nu, nu mi-au spus. Noi vrem ca pacientul să fie bine.

Reporter: Ce părere aveți acum, că ați aflat asta?

Bărbat: Nu mă mai miră nimic din spitale, să aud că se întâmplă lucruri din astea”.

Mai mult, potrivit acelorași surse din anchetă, există suspiciunea teribilă că unora dintre pacienți nu li s-a dat medicația corespunzătoare, tocmai pentru a ajunge în situația de a avea nevoie de aceste dispozitive.

Până acum, au fost identificați 170 de pacienți care au avut de suferit în urma acțiunii medicilor.

Anchetatorii fac cercetări pentru dare și luare de mită, falsuri săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și pentru efectuarea mai multor intervenții chirurgicale, cu încălcarea indicațiilor de utilizare a dispozitivelor. Astfel, au afectat ori au pus în pericol sănătatea sau viața pacienților.  

Surse din anchetă spun că pricipalii vizați în acest caz ar fi un medic din Iași și altul din Brașov, de la Spitalul Militar.

Medicii și-au ridicat o vilă fără autorizații, în Iași

Acțiunile de vineri vizează și modul în care aceștia ar fi ridicat apoi o cabană, în comuna Movileni, din județul Iași. Construcția este pe un mal al zonei supranumite și Delta Moldovei, arie protejată. Primăria comunală a fost percheziționată vineri.

Primarul spune că nu dăduse nicio autorizație de construire. Și că a aflat de construcție în decembrie anul trecut, când cineva a sunat la 112 și a reclamat ridicarea acesteia.

”Dan Constantin Hodoroabă, primar comuna Movileni: Noi nu am eliberat niciun document pentru a construi acea cabană. Noi cînd am aflat, am dat ordin de sistare a lucrărilor.

Reporter: Știți cine, e vorba de un medic? E doctoriță?

Dan Constantin Hodoroabă: Din câte se pare, da, dar nu o cunosc”.  

În acest caz, au avut loc 24 de percheziții în Iași, Brașov și Neamț. La Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, cel mai mare din Moldova, ancheta a început dis-de-dimineață și a vizat, în principal, secția de Cardiologie.

Au fost ridicate documente, dar și 9 persoane au fost duse la audieri, la sediul politiei județene Iași. Audierile în acest caz sunt în plină desfășurare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62322814
Un bărbat din Alba Iulia, dat în urmărire, prins după ce a furat identitățile mai multor persoane. Cum își păcălea victimele

Un bărbat de 36 de ani din Alba Iulia, dat în urmărire pentru a ispăși o condamnare mai veche, a fost prins în București, după ce ar fi comis o nouă înșelăciune.

62325216
Cutremure în lanț în Oltenia. Încă un seism a scos oamenii în stradă: ”Doamne, prin ce am trecut!”

Peste 500 de replici au avut loc după cutremurele care au scuturat județul Gorj. Pâmântul s-a mișcat din nou și vineri, când s-a înregistrat un nou seism, de 4,3 grade pe scara Richter.  

62325217
„Te tai!”. Pădurari atacaţi cu drujba şi toporul de mai multe persoane pe care le-au prins la furat de lemne. VIDEO

Incident deosebit de grav, petrecut vineri după-amiază, într-o pădure din județul Argeș. Cinci lucrători silvici au fost atacați cu drujbele și topoarele de mai mulți indivizi, prinși la furat de lemne.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.