Criză de personal. Primarul Iașului vrea să angajeze șoferi pentru compania locală de transport din Republica Moldova

62407101

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, afirmă, marţi, că există riscul să apară sincope privind găsirea şoferilor profesionişti la Compania de Transport Local (CTP) şi că o soluţie ar fi angajarea de şoferi din Republica Moldova.

Edilul Mihai Chirica a declarat, marţi, la semnarea contractului de furnizare a 25 de autobuze electrice pentru municipiul Iaşi, că este tot mai greu de găsit pe piaţă şoferi profesionişti şi că pot apărea probleme în perioada următoare pentru că vor fi multe mari proiecte în zonă care necesită un număr mare de şoferi.

”Există riscul să apară sincope în ce priveşte numărul de şoferi la Compania de Transport. Se vor deschide şi noi şantiere mari în judeţ, mă refer la autostrăzi, la spitalul regional sau la sala polivalentă, iar presiunea va creşte”, a precizat primarul Mihai Chirica.

El nu a exclus ca o parte din actualii şoferi ai companiei de transport public să plece să lucreze pentru firmele implicate în aceste proiecte.

Edilul ieşean a afirmat că o soluţie ar fi aducerea de şoferi profesionişti din Republica Moldova, dar că există şi posibilitatea ca unii dintre actualii angajaţi ai CTP să se recalifice şi să urmeze cursuri pentru a deveni şoferi profesionişti.

Primarul Mihai Chirica şi reprezentantul Anadolu Automobil Rom SRL au semnat marţi contractul de furnizare a 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, a 25 de staţii de încărcare lentă şi a opt staţii de încărcare rapidă.

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 14,4 milioane de euro, iar finanţarea va fi asigurată prin PNRR.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62432957
Dezastrul lăsat de o româncă în apartamentul pe care îl închiriase. Avea nouă câini și o pisică | FOTO
Poliţiştii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru cruzimi faţă de animale, după ce au găsit mai mulţi câini şi o pisică într-un apartament din Bragadiru. Mirosul insuportabil şi gălăgia i-au făcut pe vecini să sune la 112.
62432941
Anunțul ferm al lui Klaus Iohannis, după ce Rusia i-a dat în urmărire pe românii care luptă în războiul din Ucraina
România nu va trimite combatanţi în Ucraina, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de omologul său din Muntenegru, Jakov Milatovic.
62387082
120 de elevi şi un profesor, evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat dintr-o clasă, în Timișoara
Şase clase ale Liceului „William Shakespeare” din Timişoara, în total 120 de elevi şi profesori, au fost evacuate, marţi, de pompieri, după ce un incendiu a izbucnit la un corp de iluminat într-o sală de clasă.