Cristina Neagu se retrage. Cariera celei mai importante jucătoare de handbal din istoria României
Cristina Georgiana Neagu, născută pe 26 august 1988 în București, este considerată cea mai valoroasă jucătoare de handbal din istoria României.
Cariera sa impresionantă a redefinit excelența în handbalul feminin, atât la nivel național, cât și internațional.
Începuturile carierei
Neagu a intrat în lumea handbalului la vârsta de 12 ani, în anul 2000, descoperită de antrenoarea Maria Covaci. Talentul său excepțional a devenit evident rapid, iar la 18 ani a fost transferată la clubul profesionist Rulmentul Municipal Brașov.
Parcurs profesional
De-a lungul carierei, Neagu a evoluat pentru cluburi de top precum Oltchim Râmnicu Vâlcea, ŽRK Budućnost și CSM București. Cu aceste echipe, ea a câștigat numeroase titluri naționale și internaționale, inclusiv Liga Campionilor EHF în 2015 cu Budućnost.
Performanțe cu echipa națională
La nivel internațional, Neagu a fost pilonul echipei naționale a României. A câștigat medalii de bronz la Campionatul Mondial în 2015 și la Campionatul European în 2010. Ea deține recordul pentru cele mai multe goluri marcate în istoria Campionatului European.
Distincții individuale
Cristina Neagu este singura handbalistă din istorie care a câștigat de patru ori titlul de "Cea mai bună handbalistă a anului" acordat de Federația Internațională de Handbal (IHF), în 2010, 2015, 2016 și 2018. Acest record subliniază dominația sa în handbalul mondial pe parcursul unui deceniu.
Citiți mai jos un interviu realizat de de 1 Decembrie 2023 cu Cristina Neagu. Jucătoarea a vorbit cu Paul Angelescu despre începuturile ei, accidentările care i-au afectat cariera și ce a împins-o mereu să se ridice, să lupte și să continue să aibă performanțe remarcabile.
Fenomenul Cristina Neagu
Efectul Cristina Neagu naște miracole într-o eră dominată de tehnologie și rețele sociale: aduce copiii înapoi în sălile de sport.
Suntem la școala 59, în cartierul Ghencea din București. În sala de sport a început povestea Cristinei Neagu.
Cristina Neagu: „Eram foarte mulți copii în bloc, probabil ultima generație cu joaca afară”.
Pe atunci juca mai mult baschet și fotbal. Încă nu auzise de Handbal.
Antrenoarea Maria Covaci este cea care a descoperit-o. A văzut-o prima oară la 12 ani în curtea școlii.
Maria Covaci, antrenor: „Înainte să intri într-o clasă și să inviți copiii, trebuie să îi urmărești. Unde poți să-i urmărești? În curtea școlii. Cine era în curtea scolii și era peste tot? Cristina Neagu!”
Cristina Neagu: „Nu-mi spuneți că m-ați văzut în curtea școlii, că eu nu cred!”
Maria Covaci, antrenor: „Păi te-am văzut și jucând fotbal, da”.
Cristina Neagu: „Serios?”
Maria Covaci, antrenor: „Da!”
Cristina Neagu: „Eu pot să spun că am avut chestia asta în sânge, mie de mică mi-a plăcut să câștig la orice. Și eu sunt la fel în continuare. Nu te gândi. La mine nu e vorba numai de handbal. Eu dacă joc acum tenis cu tine, eu vreau să câștig. Dacă mă joc cărți, eu vreau să câștig. La orice eu vreau să câștig. Eu am avut asta în sânge, pur și simplu am vrut să câștig. De unde? Nu știu, pur și simplu am avut nivelul acesta de competitivitate. E greu de explicat în cuvinte”.
Maria Covaci, antrenor: „Pe figura unui copil căruia îi place sportul este ceva, o satisfacție și o răutate în același timp”
Cristina Neagu: „Cred că am fost atât de norocoasă încât pur și simplu am simțit lucrul acesta. Nu știu cum să-l explic în alte cuvinte, înțelegi? Când simți că e ceva pentru tine. Că e făcut pentru tine. Asta am simțit eu cu handbalul, e greu de explicat în cuvinte”.
A copilărit la doi pași de școală într-un apartament din Ghencea. Toate premiile, cupele și medaliile ajung și astăzi în camera unde a crescut. Are două surori mai mari. Ambii părinți munceau zi lumină. Tatăl a fost taximetrist, iar mama a lucrat într-o fabrică de pâine.
Cristina Neagu: „Lucra trei schimburi și tot timpul a răzbit, a fost acolo pentru noi, ne-a ajutat. O așteptam mereu că știu că venea ori cu pâine, ori cu batoane. Erau mereu calde. Mâncam un colț de pâine sau ceva, stăteam puțin cu ea și îmi spunea: hai, du-te la somn că mâine te trezești de dimineață să te duci la școală”.
Reporter: Ce trăsături crezi că ai preluat de la dânsa?
Cristina Neagu: „Păi puterea asta de muncă și faptul că nu s-a dat niciodată bătută. Tata, probabil că încăpățânarea. Jucăm cu echipe din diverse orașe și le spunea mereu, vedeți jucătoarea cu numărul 8 este fata mea, Săgeata Albastră și îi ziceam mereu: tată, taci din gură, că se auzea din teren”.
Săgeata Albastră a ajuns departe. Acum este un adversar de temut peste tot în lume.
Recent aruncarea ei a făcut subiectul unui documentar: Cristina Neagu's Unstoppable Shot. Lovitură de neoprit.
Specialiștii unui centru de performanță sportivă din Austria i-au analizat din toate unghiurile corpul, săritura, mișcările, accelerația și forța mușchilor.
Documentarul Știința din spatele loviturii de neoprit a Cristinei Neagu poate fi văzut pe VOYO
Reporter: Știi care-i cea mai rapidă aruncare a ta?
Cristina Neagu: „Păi cred că au măsurat în anul 2020 129 km/h. A fost la un 7 metri”.
Numai ea știe câtă muncă și ce sacrificii stau în spatele celor 60 de minute care ne fac, pe noi restul, să sărim sus de bucurie sau să comentăm din spatele televizorului atunci când echipa este înfrântă. La 22 de ani s-a operat la umăr. Joacă și astăzi cu o gaură în cartilajul brațului de aruncare.
La câteva luni după ce s-a întors pe teren și-a rupt ligamentele la genunchi. A fost singurul moment în care a simțit că cedează psihic. Majoritatea sportivilor ar fi renunțat, ea nu.
Cristina Neagu: „Eu mă gândeam de ce mi s-a întâmplat mie, de ce tocmai mie care abia mi-am revenit după accidentarea la umăr. Că fiecare se întreabă de ce mie, știi? Dar nu există răspunsul pentru asta, există doar îți tragi pantalonii pe tine, îți pui adidașii, te duci și muncești și îți revii. Doar asta există. Mă plimbam așa prin casă. Am dat de o oglindă, m-am oprit, m-am uitat așa la mine și am zis băi, știi ceva, gata e timpul. Și de acolo totul a mers așa. Tot sufletul meu, toată motivația mea, toată”.
S-a întors pe teren, a câștigat Champions League cu echipa de club și bronzul la mondiale cu naționala. Pentru ca apoi să-i cedeze celălalt genunchi. Se întâmpla în 2018, într-un meci cu Ungaria. Coechipierele au izbucnit în plâns în timp ce ea țipa de durere, încovoiată pe parchet. S-a ambiționat și mai mult. A lăsat o echipă de filmare să o urmărească înaintea, în timpul și după operație și recuperare.
Un 8 de neoprit se numește documentarul și este sursa de înspirație pentru alți sportivi care trec prin momente grele.
