Portretul unui fenomen. Cristina Neagu, singura handbalistă din istorie desemnată de 4 ori cea mai bună jucătoare a lumii
Cu ea pe teren, România a adus acasă medalii atât la campionatele europene cât și la mondiale. Cristina Neagu este una dintre cele mai bune handbaliste din istoria sportului.
Căpitanul naționalei a fost numită de patru ori cea mai bună jucătoare din lume. Este comparată cu Messi, Nadia Comăneci sau Michael Jordan. Însă cea mai spectaculoasă poveste a ei este, probabil, felul în care a reușit să revină la cel mai înalt nivel după trei operații, care ar fi putut să pună capăt cariera oricărui sportiv.
De 17 ani fenomenul Cristina Neagu scrie istorie în sportul mondial. Este singura handbalistă din toate timpurile desemnată de 4 ori cea mai bună jucătoare a lumii. Anul acesta a înscris golul 1.000 în Liga Campionilor, pe care a și câștigat-o în trecut.
Este handbalista cu cele mai multe goluri marcate la campionatele europene. Cu Neagu pe teren, naționala de Handbal este singura echipă care a adus acasă, după Revoluție, medalii atât la europene, cât și la mondiale.
Pentru români ea este spectacolul de care avem nevoie în sport, simbolul care ne face să strigăm din tot sufletul: Hai, România!
Efectul Cristina Neagu naște miracole într-o eră dominată de tehnologie și rețele sociale: aduce copiii înapoi în sălile de sport.
Suntem la școala 59, în cartierul Ghencea din București. În sala de sport a început povestea Cristinei Neagu.
Cristina Neagu: „Eram foarte mulți copii în bloc, probabil ultima generație cu joaca afară”.
Pe atunci juca mai mult baschet și fotbal. Încă nu auzise de Handbal.
Antrenoarea Maria Covaci este cea care a descoperit-o. A văzut-o prima oară la 12 ani în curtea școlii.
Maria Covaci, antrenor: „Înainte să intri într-o clasă și să inviți copiii, trebuie să îi urmărești. Unde poți să-i urmărești? În curtea școlii. Cine era în curtea scolii și era peste tot? Cristina Neagu!”
Cristina Neagu: „Nu-mi spuneți că m-ați văzut în curtea școlii, că eu nu cred!”
Maria Covaci, antrenor: „Păi te-am văzut și jucând fotbal, da”.
Cristina Neagu: „Serios?”
Maria Covaci, antrenor: „Da!”
Cristina Neagu: „Eu pot să spun că am avut chestia asta în sânge, mie de mică mi-a plăcut să câștig la orice. Și eu sunt la fel în continuare. Nu te gândi. La mine nu e vorba numai de handbal. Eu dacă joc acum tenis cu tine, eu vreau să câștig. Dacă mă joc cărți, eu vreau să câștig. La orice eu vreau să câștig. Eu am avut asta în sânge, pur și simplu am vrut să câștig. De unde? Nu știu, pur și simplu am avut nivelul acesta de competitivitate. E greu de explicat în cuvinte”.
Maria Covaci, antrenor: „Pe figura unui copil căruia îi place sportul este ceva, o satisfacție și o răutate în același timp”
Cristina Neagu: „Cred că am fost atât de norocoasă încât pur și simplu am simțit lucrul acesta. Nu știu cum să-l explic în alte cuvinte, înțelegi? Când simți că e ceva pentru tine. Că e făcut pentru tine. Asta am simțit eu cu handbalul, e greu de explicat în cuvinte”.
A copilărit la doi pași de școală într-un apartament din Ghencea. Toate premiile, cupele și medaliile ajung și astăzi în camera unde a crescut. Are două surori mai mari. Ambii părinți munceau zi lumină. Tatăl a fost taximetrist, iar mama a lucrat într-o fabrică de pâine.
Cristina Neagu: „Lucra trei schimburi și tot timpul a răzbit, a fost acolo pentru noi, ne-a ajutat. O așteptam mereu că știu că venea ori cu pâine, ori cu batoane. Erau mereu calde. Mâncam un colț de pâine sau ceva, stăteam puțin cu ea și îmi spunea: hai, du-te la somn că mâine te trezești de dimineață să te duci la școală”.
Reporter: Ce trăsături crezi că ai preluat de la dânsa?
Cristina Neagu: „Păi puterea asta de muncă și faptul că nu s-a dat niciodată bătută. Tata, probabil că încăpățânarea. Jucăm cu echipe din diverse orașe și le spunea mereu, vedeți jucătoarea cu numărul 8 este fata mea, Săgeata Albastră și îi ziceam mereu: tată, taci din gură, că se auzea din teren”.
Săgeata Albastră a ajuns departe. Acum este un adversar de temut peste tot în lume.
Herbet Muller antrenează echipa Austriei. Pe Cristina o cunoaște în 2008, când era antrenor la Rulmenul Brașov, prima ei echipă de club.
Reporter: De ce este ea considerată una dintre cele mai bune jucătoare din lume?
Herbert Muller, antrenorul Echipei Austriei: „Este foarte simplu: pentru că este cea mai bună jucătoare din lume. Indiferent cu ce echipă, a Austriei sau echipa mea de club, am jucat împotriva ei, respectul nostru pentru ea în toată Europa este foarte mare”.
Cristian Tudor Popescu: „Ea are un psihic de tip Nadia Comăneci. Are o rezistență la presiune psihică, din exterior, la momente critice, când e posibil să-ți pierzi controlul, să te emoționezi, are o extraordinară rezistență psihică, o răceală pe care am văzut-o la Nadia Comăneci. Adică în timp ce noi, spectatorii, suntem cu sufletul la gură, suntem cu pulsul 120, în momentele acelea Cristina Neagu, ca și Nadia Comăneci, are acea răceală de lac japonez. Ceea ce îi permite luciditatea care nu o părăsește niciodată”.
Recent aruncarea ei a făcut subiectul unui documentar: Cristina Neagu's Unstoppable Shot. Lovitură de neoprit.
Specialiștii unui centru de performanță sportivă din Austria i-au analizat din toate unghiurile corpul, săritura, mișcările, accelerația și forța mușchilor.
Reporter: Știi care-i cea mai rapidă aruncare a ta?
Cristina Neagu: „Păi cred că au măsurat în anul 2020 129 km/h. A fost la un 7 metri”.
Cristian Tudor Popescu: „Aerul în plus. Plutirea de tip Michael Jordan. Când se duce în vârful săriturii, punctul mort superior, ea stă în aer cu o fracțiune de secundă mai mult decât blocajul din fața ei. Plutește un pic mai mult! Acea fracțiune de secundă de plutire de pasăre. În acel moment ea poate să fenteze și în același timp să aștepți să cadă un pic blocajul”.
Numai ea știe câtă muncă și ce sacrificii stau în spatele celor 60 de minute care ne fac, pe noi restul, să sărim sus de bucurie sau să comentăm din spatele televizorului atunci când echipa este înfrântă. La 22 de ani s-a operat la umăr. Joacă și astăzi cu o gaură în cartilajul brațului de aruncare.
La câteva luni după ce s-a întors pe teren și-a rupt ligamentele la genunchi. A fost singurul moment în care a simțit că cedează psihic. Majoritatea sportivilor ar fi renunțat, ea nu.
Cristina Neagu: „Eu mă gândeam de ce mi s-a întâmplat mie, de ce tocmai mie care abia mi-am revenit după accidentarea la umăr. Că fiecare se întreabă de ce mie, știi? Dar nu există răspunsul pentru asta, există doar îți tragi pantalonii pe tine, îți pui adidașii, te duci și muncești și îți revii. Doar asta există. Mă plimbam așa prin casă. Am dat de o oglindă, m-am oprit, m-am uitat așa la mine și am zis băi, știi ceva, gata e timpul. Și de acolo totul a mers așa. Tot sufletul meu, toată motivația mea, toată”.
S-a întors pe teren, a câștigat Champions League cu echipa de club și bronzul la mondiale cu naționala. Pentru ca apoi să-i cedeze celălalt genunchi. Se întâmpla în 2018, într-un meci cu Ungaria. Coechipierele au izbucnit în plâns în timp ce ea țipa de durere, încovoiată pe parchet. S-a ambiționat și mai mult. A lăsat o echipă de filmare să o urmărească înaintea, în timpul și după operație și recuperare.
Un 8 de neoprit se numește documentarul și este sursa de înspirație pentru alți sportivi care trec prin momente grele.
Anul acesta a ajuns din nou în grupele Champions League și a dus echipa națională la un nou turneu mondial. Povestea Cristinei Neagu este despre talent, muncă, determinare și curaj. Despre suferință, mândrie și dedicare. Despre ce îți trebuie ca să fii cea mai bună.
