Crima de la metrou. Magdalena Şerban, condamnată la închisoare pe viaţă

×
Publicitate

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor 1 şi a încercat să ucidă o altă tânără în acelaşi mod, a fost condamnată vineri de Tribunalul Bucureşti la închisoare pe viaţă.

Instanţa a mai stabilit ca Magdalena Şerban să urmeze un tratament la medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În plus, femeia trebuie să plătească 30.000 euro daune morale şi 1.200 lei daune materiale către partea civilă Alexandra Costache (fata care a scăpat cu viaţă) şi 30.000 euro daune morale către partea civilă Alexandru Ogra.

Judecătorii au mai dispus prelevarea de probe biologice de la Magdalena Şerban, în vederea introducerii profilului genetic în sistemul naţional de baze genetice.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Magdalena Şerban este acuzată de procurori de săvărşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi omor calificat.

Procurorii susţin că pe 12 decembrie 2017, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără, Alina Ciucu, spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără, Alexandra Costache, spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

În timpul procesului, Magdalena Şerban a povestit ce s-a întâmplat în ziua de 12 decembrie 2017, când a încercat să împingă o tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă fata s-a opus şi nu a păţit nimic.

"M-am simţit rău în ziua aceea. Am căutat de lucru la metrou, la mai multe staţii, pe la chioşcuri. M-am simţit nefolositoare. S-a întâmplat ce s-a întâmplat şi îmi pare rău. (...) Am lucrat şi în Spania, la curăţenie. În Spania am fost internată într-un spital de psihiatrie. (...) Am avut gânduri negre, ameţeli. Mă refer la aceste acţiuni făcute de mine. (...) Era înainte de sărbători. Nu cunosc bine staţiile de la metrou. Prima fată semăna foarte mult cu cea la care am fost în Spania. Faţa ei îmi era cunoscută. Mi-au venit gânduri negre, să o împing pe staţia de la metrou, pe podea, pe podeaua dintre staţii. După aceste gânduri, am acţionat. Am văzut-o când aştepta metroul. Erau mai multe persoane acolo. Am împins-o o dată, după care m-a împins şi ea, moment în care am împins-o şi eu, să nu cad. După ce am împins-o prima dată, a căzut pe podea. Şi a doua oară tot pe podea ar fi căzut, pentru că nu s-a mişcat, a opus rezistenţă. După aceea, a venit metroul, iar ea a plecat. Eu am ieşit afară, m-am dus şi am mâncat, apoi am mai întrebat pe la magazine dacă au nevoie de vânzător. Nu am găsit şi am plecat la Dristor", a spus Magdalena Şerban.

Ea a relatat şi ce s-a întâmplat în staţia de metrou Dristor 1: "Am început să mă uit la mai multe persoane şi vedeam negru în jurul meu. Una dintre tinere s-a apropiat mai mult de mine şi eu am împins-o. Finalul nu l-am văzut, că am plecat. A căzut pe şine. A încercat să se ridice. Distanţa era mai mare de 1,5 metri şi nu se putea ridica. Era cu mâinile întinse pe plafonul pe care aşteaptă călătorii şi avea o geantă în una dintre mâini. Eu am lovit geanta, nu pe ea. Nu ştiu dacă încerca să se ridice. Nu am încercat să o ajut, pentru că voiam să plec. Numai de un bărbat putea fi ridicată de acolo", a mai povestit femeia în sala de judecată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
A dezvăluit relația cu Cristiano Ronaldo după nunta fotbalistului cu Georgina Rodriguez: ”E de prost gust!”
Citește și...
Deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul se închide de la 1 noiembrie. VIDEO

Peste 45 de tone de sare au fost folosite de către drumari în ultimele zile pentru deszăpezire pe Transfăgărăşan, au anunţat, vineri, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov.

DNA susţine solicitarea adresată ministrului Justiţiei în legătură cu revocarea lui Augustin Lazăr

Adunarea Generală a DNA a decis, vineri, să susţină solicitarea adresată ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a renunţa la procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Curtea Constituțională va dezbate pe 14 noiembrie conflictul sesizat privind protocoalele

Curtea Constituțională va dezbate pe 14 noiembrie conflictul sesizat, pe 8 octombrie, de Florin Iordache, privind protocoalele.

Recomandări
Dunărea a secat atât de mult încât bacurile nu mai pot circula. Pe alocuri apa ajunge până la genunchi

Seceta de pe Dunăre pune în pericol circulația cu bacurile. Mai mulți operatori au anunțat că au suspendat trecerile după ce nivelul apei a scăzut la un nou minim istoric.

Filmul „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică în rolul principal, marele câștigător al Festivalului de Film de la Locarno

„Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno Leopardul de Aur/Marele Premiu, Premiul Europa Cinemas Label și o Mențiune specială pentru interpretare.

Paturi goale și cheltuieli uriașe în spitalele mici. În unele unități, peste 90% din venituri se duc pe salarii

Unul din 3 paturi pentru pacienții acuți rămâne neocupat în spitalele din România deși marile unități de urgență sunt frecvent supraaglomerate.