Creșe moderne, în satele din România. Cum au reacționat copiii când au văzut jucăriile

×
Publicitate

Avem exemple de localități unde autoritățile au accesat fonduri europene și au construit creșe moderne, cu angajați pregătiți, unde copiii sunt în siguranță.

 

Iar cererile nu au întârziat să apară. Ba chiar au depășit oferta, așa că responsabilii deja se gândesc să extindă proiectele.

În localitatea Pianu de Jos, aflată la 21 de kilometri de Alba Iulia, un fost grajd reabilitat în 2003, folosit drept centru de asistenţă pentru vârstnici o perioadă, este de acum creșă. Autorităţile au investit de curând peste 80 de mii de lei - bani europeni, dar şi din bugetul local. Iar acum, 14 copii de 2 şi 3 ani se bucură de condiţii ca la oraş. Şi serviciile sunt gratuite.

Ioana Radu, educator puericultor: "Părinţii au fost foarte receptivi şi sunt bucuroşi de modul în care copiii lor s-au adaptat. "Oau, jucării!" - s-au bucurat, toţi s-au bucurat când au venit."

Părinţii sunt încântaţi pentru că îşi pot lăsa copiii în siguranţă când pleacă la serviciu.

Ileana Mogan, mama: "Foarte mult ne ajută, foarte mult, mai ales pe noi mămicile singure putem merge la serviciu, programul e bun foarte bine că au avut aşa iniţiativa, să facă aşa ceva la sat."

Reporter: Înainte cum era?
Adriana Voisan, mama: Mai greu că nu puteai nicăieri lucrezi. Sunt bucuroşi le place acolo, mănâncă, dorm, se joacă, fac activităţi ce acasă nu pot să fac cu ei.

Cererea este de trei ori mai mare față de numărul de locuri disponibile, însă autorităţile spun că vor încerca să găsească soluţii pentru această problemă.

Marin Petruse, primar Pianu: "Practic ideea nu a fost a mea, este doar răspunsul mai multor solicitări din partea părinţilor. Îşi doreau ca să aibă un loc unde să fie împreună să socializeze şi îşi doreau să aibă job-uri în oraşele în apropiere."

O creșă modernă a fost ridicată în urmă cu patru ani şi în localitatea Sângeorgiu de Mureş. 60 de copii sunt îngrijiţi cu mare atenţie acolo.

Szakacs Mikes Julia, director creşă: "Avem încă vreo zece copii pe lista de aşteptare ar mai fi loc de cel puţin o grupă. Mămicile trebuie să se întoarcă la lucru şi au nevoie de un loc unde să îşi ducă copilul."

Sofalvi Szabolcs, primar Sangeorgiu de Mureş: "O investiţie sută la sută din fonduri europene, dar este o provocare pentru autoritatea locală pentru că cheltuielile sunt suportate 80 la sută din bugetul local, contribuţia de 20 la sută e din partea părinţilor."

Cum proiectul este unul de succes, autorităţile plănuiesc să acceseze noi fonduri europene ca să extindă creşa.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62079287
A căzut în fântână, iar peste el s-au prăbușit pietre și pământ. Cum a fost salvat

Operațiune extrem de dificilă pentru pompieri într-o localitate din Suceava.

62079267
Filmul dispariției fetiței de 11 ani din Dâmbovița: chinuită şi omorâtă, în 30 de minute

Apar amănunte tulburătoare în cazul fetiței de 11 ani din Dâmbovița care a fost descoperită fără viață duminică, după trei zile de căutări. Se pare că biata copilă ar fi fost răpită de un cetățean străin, dusă pe un câmp și omorâtă.

62078873
Poliţia Română vrea să se doteze cu un soft de recunoaştere facială. De ce se tem experţii

Autorităţile ar putea avea în curând un soft de recunoaştere facială, prin care să îi identifice pe loc pe cei care comit infracţiuni şi apar în poze sau pe imaginile surprinse de camere de supraveghere.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.