Credință și tradiție în județul Neamț: Sfinții Paisie și Cleopa, recunoscuți oficial la Mănăstirea Sihăstria

62565595

La mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ a fost oficiată joiastăzi slujba de proclamare a canonizării sfinţilor cuvioşi Paisie şi Cleopa. Sute de credincioşi au luat parte cu evlavie la acest eveniment important din biserica ortodoxă română.

Cei doi preoţi au fost cunoscuţi în viaţa bisericească cu harul prin care s-au apropiat de credincioşi.

Odată cu această slujbă biserica certifică trecerea lor în rândul sfinţilor pentru merite deosebite în cadrul vieţii monahale. Sute de credincioşi au ţinut să ia parte la această slujbă deosebită.

Adriana Pricope: ”E bine că mai găsim timp să ne apropiem de biserică. Este o zi specială pentru noi şi ne bucurăm că am avut ocazia să asistăm la slujba de canonizare”.

Neculai Popovici: Sunt vremuri grele şi dacă ne pierdem şi credinţa pierim ca naţie. Biserica a fost mereu aproape de români şi acum a venit rândul nostru să fin aproape de biserică”.

Autorităţile au fost şi ele alături de credincioşi. Angajaţi ai ISU au vegheat ca slujba să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi au acordat asistenţă medicală pentru 21 de enoriaşi care au resimţit căldura. Din fericire un a fost necesară transportarea la spital a niciuneia dintre persoanele care au primit îngrijiri.

Irina Popa, ISU Neamţ: ”La faţa locului au fost alocate două echipaje de pompieri, două echipaje SMURD şi un punct medical avansat. În total sunt 35 de cadre militare şi 18 voluntari “Salvator din pasiune” Au fost asistate medical 21 de persoane însă niciuna dintre acestea nu a fost transportată la spital”.

De oficierea slujbei s-a ocupat u sobor de preoţi adunaţi din toate mănăstirile Moldovei ca un omagiu adus vieţii celor care au adus lumina în sufletul a mii de credincioşi de-a lungul vieţii lor.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
„Îți place site-ul nostru făcut din bani publici?” O instituție de forță din România cere părerea firmelor şi cetăţenilor

Consiliul Concurenţei vrea să afle părerea persoanelor fizice şi a mediului de afaceri despre experienţa de utilizare a paginii web dedicate ajutorului de stat, accesibilă prin cele patru domenii existente.

Adrian Năstase, după înmormântarea lui Ion Iliescu: Să-l respectăm pe el aşa cum a fost, cu lucrurile bune şi cu lucruri rele

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că Ion Iliescu a devenit „parte din istoria noastră” și îl descrie drept un lider „foarte important” pentru România, într-o perioadă extrem de dificilă.

Grindeanu: Democraţia de care ne bucurăm cu toţii - adevărata moştenire lăsată de preşedintele fondator al PSD, Ion Iliescu

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că "democraţia de care ne bucurăm cu toţii" este adevărata moştenire lăsată de preşedintele fondator al partidului, primul preşedinte ales al României, Ion Iliescu.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.