Comisarul Berbeceanu, închis pe nedrept, despre politicienii penali: "Cum e cu egalitatea în faţa legii?"

61921833
Inquam Photos / Octav Ganea

Victima unuia dintre cele mai celebre conspiraţii judiciare din România, comisarul Traian Berbeceanu a reacţionat în legătură cu legile justiţiei şi dosarele penale ale politicienilor.

Fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba,  Traian Berbeceanu a stat în arest aproape o lună, din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, în dosarul deschis pe numele lui de DIICOT Alba fără a avea probe, acuzaţia fiind de sprijinire a unei grupări suspectate de evaziune fiscală de peste 3,5 milioane de lei cu produse petroliere.

Voi, ăştia de o ardeți toată ziua cu "legile justiției" v-ați gândit vreodată să prevedeți acolo, undeva, că ăia condamnați penal să nu mai poată să ocupe demnități publice în țărişoara asta? Dar să stipulați pe undeva că cei față de care s-a început urmărirea penală, ori au fost chiar trimişi în judecată să fie suspendați din funcțiile deținute, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, v-ați gândit?

De ce voi puteți, condamnați fiind ori cercetați în diferite faze procesuale, să ocupați funcții importante taman în legislativul țării, ori să fiți miniştri, preşedinți de consilii județene sau primari?

De ce, în timpul ăsta, un polițist, procuror sau judecător, odată cu trimitetea în judecată este suspendat din funcție, iar voi ba?
Acum patru ani de zile am fost arestat, nevinovat fiind! Am fost trimis în judecată în baza unui dosar falsificat, construit pe probe contafăcute, în modul cel mai barbar, cel mai ordinar! Am fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casație şi Justiție şi aştept finalizarea procesului.

Dar în tot timpul ăsta am fost suspendat din funcție şi am primit mai puțin de jumătate din salariul care mi se cuvenea.

Şi în tot timpul ăsta v-am văzut pe voi, unii condamnați definitiv, alții cercetați penal şi trimişi în judecată, cum beneficiați de tratament preferențial față de mine, cum conduceți mai departe parlamentul, ministere, consilii județene sau primării!

Păi cum vine asta, voi ăştia care o ardeți cu "legile justiției"?! Cum vine asta, luptători pentru dreptate ce vă pretindeți a fi? Cum era aia cu "egalitatea în fața legii"?

Dacă vreți să fiți credibili, ia reglementați şi asta că mă simt discriminat!...dă-vă...”, a scris Berbeceanu pe Facebook luni seară..

În 1 noiembrie 2013, dosarul lui Traian Berbeceanu a fost preluat de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Alba la Structura Centrală a DIICOT. În iulie 2014, Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare.

În paralel, procurorii DNA au început o anchetă privind “fabricarea” dosarului lui Berbeceanu de către DIICOT Alba, prin care şeful de atunci al Direcţiei Ioan Mureşan, ajutat de Nicolaie Cean şi Alin Mirel Muntean, au vrut să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. În 16 iulie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ioan Mureşan procuror şef al DIICOT Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, pe Nicolaie Ioan Cean, fost procuror DIICOT în perioada 7 decembrie 2009 - 15 august 2013, ulterior pensionat, pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, şi pe Alin Mirel Muntea, atunci ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.

La începutul anului 2015, cele două dosare au fost conexate la instanţa supremă, iar în 30 iunie 2016 a fost dată soluţia în fond. Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că Traian Berbeceanu voia să sesizeze organelor de anchetă fapte penale care ar fi fost comise de Mureşan, Cean şi Muntean, pe care le constatase ca şef al BCCO Alba Iulia. În acest context, cei trei au avut "o reacţie de apărare, generată de panică şi concretizată în efectuarea unor demersuri infracţionale care au urmărit «reducerea la tăcere» a ofiţerului de poliţie".

Anchetatorii susţin că Mureşan, Muntean şi Cean au desfăşurat “activităţi infracţionale extrem de elaborate”, subtil şi atent construite, prin folosirea cu rea-credinţă a funcţiei şi a instrumentelor procedurale, “rezultatul final constând în colectarea unui material probator cu aparenţă de legalitate şi temeinicie, folosit pentru punerea sub inculpare şi reţinerea părţii vătămate Traian Berbeceanu, scopul principal decelat în anchetă fiind cel al înlăturării acestuia din funcţia deţinută şi al intrării în posesia materialelor compromiţătoare pentru oamenii legii, pe care cel vizat le-ar fi deţinut".

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Citește și...
Ministrul de Externe: „Pentru prima dată, ambasadorul rus nu a putut nega cu totul că drona intrată în România este a lor”

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat că, pentru prima dată, ambasadorul Rusiei nu a putut nega că drona intrată în spațiul aerian al României aparține Federației Ruse.

De la espresso clasic la cafea din sfeclă și alge. Trendurile care schimbă piața în 2026

Mai scumpă, dar mai pură și mai puțin prăjită, cafeaua se întoarce în acest an la rețetele clasice. 

„Autostrada animalelor” de pe Valea Oltului prinde contur. Când va fi gata cel mai mare pasaj pentru faună din țară

Cel mai mare ecoduct din România, construit în apropierea autostrăzii Pitești-Sibiu, va fi gata anul viitor.

Recomandări
Războiul de la graniță. Ziua în care, pentru prima dată, o dronă a Rusiei cu încărcătură explozivă s-a prăbușit în România

Pentru prima dată de la începutul conflictului din Ucraina, o dronă cu încărcătură explozivă s-a prăbușit chiar într-un oraș din România. S-a întâmplat în Galați, iar autoritățile au intrat în alertă maximă.

Oficialii Iranului au plecat din Islamabad fără să mai aștepte sosirea emisarilor lui Donald Trump. Ce s-a întâmplat

Președintele iranian a cerut populației să scadă consumul de electricitate, semn că blocada impusă de americani asupra porturilor are consecințe drastice atât asupra producției de energie, cât și a veniturilor statului. 

De ce nu a putut fi doborâtă drona rusească ajunsă în Galați. Armata anunță rearanjarea apărării la granița cu Ucraina

Ministrul Apărării a anunțat că Armata analizează rearanjarea sistemelor de apărare ale României de la granița cu Ucraina, după ce o dronă rusească s-a prăbușit în orașul Galați. Drona nu a putut fi doborâtă pentru că zbura la altitudine prea mică.