Comisarii ANPC au propus închiderea a cinci supermarketuri din sudul litoralului, pentru nereguli importante | GALERIE FOTO

62278568
ANPC

Echipele de comisari ANPC din cadrul Comandamentului Litoral 2022 au verificat modul în care este respectată legislaţia în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. S-au aplicat amenzi de 235.000 de lei.

 

ANPC anunţă, sâmbătă seară, că au fost verificate, în această perioadă, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, precum şi magazinul Lidl din Eforie Nord.

„Interesant este că, până la finalizarea acţiunilor de control, parte dintre consumatorii aflaţi la cumpărături erau mai tare intrigaţi de acţiunea noastră decât de deficienţele găsite acolo. Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea şi pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii. Din nou vitrine murdare, din nou legume şi fructe cu deprecieri. Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure şi săptămâna aceasta o vom dedica discuţiilor cu structurile centrale ale marilor lanţuri de magazine”, a declarat Horia Constantrinescu, preşedintele ANPC.

Comisarii au aplicat 4 avertismente şi 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei.

De asemenea, comisarii au oprit temporar de la comercializare produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei.

S-a mai dispus:

- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor a tuturor magazinelor controlate

- a fost propusă închiderea temporară a magazinelor pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate

- a fost propusă încetarea practicilor conerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.

Cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC:

- comercializarea de legume şi fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară faţă de cea declarată

- depozitarea neconformă a produselor alimentare

- comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic

- comercializarea unor produse congelate cu gheaţă în exces pe produs

- comercializarea de produse cu etichete Nutrisore, pe care era menţionată o anumită categorie fără a fi justificată

- diverse erori de informare pe eticheta de produs

- nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse tip ”7+1” fără a avea produsul de referinţă la vânzare, nespecificarea perioadei de desfăşurare a promoţiilor, produse aflate în promoţie deşi perioada era depăşită)

- lipsa condiţiilor de igienă corespunzătoare în spaţiul de comercializare, de depozitare şi de producţie a pâinii

- folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheaţă, cu rafturile neigenizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai şi insecte

- folosirea unor spaţii de depozitare neigenizate

- comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat

- practici comerciale incorecte – nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conţinute

- neconcordanţă între preţului produsului la raft şi cel perceput la casa de marcat

- semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62278517
A început cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Sute de credincioși au venit să se roage la Mănăstirea Nicula
Cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania a început la Mănăstirea Nicula din Cluj.  
62278435
Zeci de mii de tineri au petrecut momente magice în prima seară de Summer Well. Cine a urcat pe scenă
Cei pentru care muzica este mai importantă decât muntele sau marea, au ales festivalul Summer Well de pe domeniul Știrbey, de lângă București.
62277043
Mii de turiști la munte, în minivacanța de Sfânta Maria. Românii au fugit de caniculă și au ajuns pe Valea Prahovei
A fost o zi superbă la munte, spre satisfacția miilor de turiști care au ales să petreacă la înălțime această mică vacanță de Sfânta Maria.