CNAS: Ajutorul financiar acordat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a preţului medicamentelor

62230191
Shutterstock

În această lună, pensionarii cu venituri mici primesc de la stat un ajutor financiar unic, în valoare de 700 de lei.

Ajutorul financiar acordat în luna iulie pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială şi nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale, precizează joi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat remis presei.

"Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei prin punerea în aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială şi nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripţiilor medicale", afirmă CNAS.

CNAS reaminteşte că, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţii sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună.

CNAS menţionează că finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62271275
Metoda inedită prin care elevii din Craiova au promovat reciclarea selectivă a deșeurilor. Mii de bidoane au plutit pe un lac
Mii de bidoane de plastic au plutit pe un lac din Craiova, iar de această dată nu a fost vorba despre unele aruncate la întâmplare.
62271272
Alexandru Tomescu, la casa lui Brâncuși cu vioara Stradivarius. A participat fostul principe Nicolae
Turneul Stradivarius, aflat la a 15-a ediție, se apropie de final. Aseară, unul dintre ultimele concerte susținute de Alexandru Tomescu în această vară a avut loc la Târgu Jiu.
62271270
Un teren cu lavandă în județul Iași face senzație pe rețelele sociale. Sute de români îl vizitează zilnic
Un colț de natură din județul Iași a devenit viral pe rețelele sociale. Pe șase hectare de teren, lavanda înflorită face senzație.