O eroare umană, ipoteza care se conturează în cazul exploziei de la Uzina Mecanică Băbeni

×
Publicitate

O eroare umană - este ipoteza care se conturează în cazul exploziei de la Uzina Mecanică Băbeni unde, ieri, patru persoane au murit și alte trei au fost rănite.

Managerul companiei spune că procedura de casare a muniției este una sigură și cunoscută de angajați, dar cel mai probabil, unul dintre muncitori a detonat accidental mina antipersonal în timp ce încerca să o dezamorseze. Cercetările sunt coordonate de procurori, iar în sprijinul lor au mers la Vâlcea și pirotehniști și experți SRI.

Adriana Trăistaru avea 52 de ani și de 30 de ani lucra la Uzina Mecanică Băbeni. În ultimii 5 ani a devenit confecționer de produse pirotehnice și manevra muniția care urma să fi casată. Din păcate, se afla în încăperea în care s-a produs explozia.

Cumnatul victimei: „Îi era frica rău și zicea: Nașe, nu îmi vine să mă mai duc.”

În încăperea în care s-a produs deflagrația ar fi trebuit să intre o singură persoană care să așeze minele antipersonal într-un dispozitiv de casare apoi să iasă și să urmărească de la distanță dezamosarea muniției, pe un monitor.

Sebastian Fârtat, prefectul județului Vălcea: „Din primele date pe care le avem și din cele patru cadavre pe care le avem la intrarea în încăpere și în încăpere este clar că erau cel puțin patru.”

Directorul uzinei exclude posibilitatea ca muniția să fi explodat de la sine. Bănuiește că unul dintre cei patru muncitori aflați în interior a făcut o manevră greșită.

Gheorghe Lori Boian, directorul Uzinei Mecanice Băbeni: „Ceva s-a întâmplat acolo, dar nu știm ce. Vă dați seama că o asemenea mină o transporți sute, mii de kilometri, a stat și în depozite, transportată și în interiorul fabricii, se manipulează în siguranță. Problema e să nu faci ceva greșit asupra ei. E clar că a fost o inițiere accidentală.”

Dan Pascaru, purtător de cuvânt ISU Vâlcea: „Această mină antipersonal este pe principul, dacă știți cum e o grenadă, are un fitil de care se trage. Este foarte posibil să fi fost o greșeală de manevrare, posibil, dar sunt informații care vor rezulta în urma verificărilor de la fața locului.”

Explozia i-a ucis pe loc pe cei patru muncitori din încăpere: trei bărbați și o femeie. Alte trei femei aflate pe hol au ajuns la spital rănite de schije. Una dintre ele are afecatat un ochi, iar cealaltă a fost operată de urgență pentru că avea afectate organe interne.

Dan Ponoran, manager SJU Vălcea: „Starea lor a fost stabilă, au fost conștiente, leziunile au fost diferențiate de la caz la caz.”

Ancheta declanșată în acest caz trebuie să lămurească dacă muncitorii știau care sunt procedurile de lucru și dacă, într-adevăr, a fost vorba de greșeală a unuia dintre ei. Procurorii sunt sprijiniți în cercetare și de experți pirotehniști, dar și specialiști SRI. În urmă cu doi ani, un muncitor de 22 de ani a murit într-o altă explozie, produsă la aceeaşi uzină. ​

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62220751
Autoritățile au relaxat restricțiile pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală. Ce spun epidemiologii despre valul cinci

Autoritățile dau undă verde organizării evenimentelor publice și private, concertelor, festivalurilor și spectacolelor în aer liber, cu cel mult o mie de participanți.

62225441
Alertă în jumatate de țară: evadatul din arestul IPJ Dolj este de negăsit. Bărbatul este suspect într-un caz de crimă

Un tânăr care și-a ucis bunica pe când era minor, condamnat apoi pentru furt și reținut acum pentru o altă crimă, este căutat în toată țara.

62203256
O asistentă de la Spitalul Judeţean Arad a decedat după ce a pierdut lupta cu COVID-19

O asistentă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vârstă de 50 de ani, a decedat, vineri, după ce a pierdut lupta cu COVID-19, ea fiind internată în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a acestei unităţi medicale. 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.