Cele trei mari probleme ale orașelor din România. Unde sunt localnicii cei mai mulțumiți

62153761
Shutterstock

Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane, arată un sondaj derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială.

Potrivit studiului, în nouă oraşe, nivelul de satisfacţie depăşeşte 90% (Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Braşov, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Sighişoara, Slatina şi Iaşi).

”Serviciile de sănătate, poluarea aerului şi infrastructura rutieră sunt cele mai importante trei probleme urbane rezultate în urma unui sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localităţi urbane din România”, arată Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării într-un comunicat citat de News.ro.

Modelat după Eurobarometrul Flash al Comisiei Europene, acest sondaj este primul barometru urban din istoria României. Barometrul urban a fost dezvoltat în cadrul proiectului de elaborare a Politicii Urbane a României, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Banca Mondială, în cadrul unui acord de asistenţă tehnică, precizează ministerul.

Sondajul de opinie s-a axat pe calitatea vieţii urbane şi a fost derulat în perioada 1 iulie – 15 august 2020.

”Conform acestuia, cel mai ridicat nivel de satisfacţie generală faţă de oraşul în care locuiesc repondenţii este înregistrat în centrele urbane din Regiunea Centru (87%), iar cel mai scăzut în oraşele din Sud-Muntenia (74%). În 9 oraşe, nivelul de satisfacţie depăşeşte 90%: Cluj-Napoca (97%), Oradea (96%), Alba Iulia (95%), Braşov, Drobeta Turnu Severin (94%), Timişoara, Sighişoara (92%), Slatina şi Iaşi (90%)”, precizează ministerul.

Infrastructura educaţională şi de siguranţă publică, precum şi disponibilitatea magazinelor sunt aspectele care înregistrează nivelurile cele mai ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe ultimele locuri, în ierarhia aprecierii facilităţilor şi infrastructurii urbane, se situează serviciile de sănătate şi starea străzilor, urmate de activitatea administraţiei publice în domeniul urbanismului.

În cadrul aceluiaşi proiect, a mai fost derulat un sondaj de opinie în rândul a 259 de administraţii urbane din România, în perioada 11 februarie – 31 martie 2020. La acest sondaj au răspuns reprezentanţi ai administraţiei locale din 41 de reşedinţe de judeţ, 49 de municipii (altele decât reşedinţele de judeţ), 165 de oraşe, precum şi din administraţia generală a municipiului Bucureşti şi cea locală din trei sectoare ale Capitalei.

Conform administraţiei publice locale, principalele trei probleme urbane sunt infrastructura rutieră (cu majoritatea nevoilor reprezentate de drumuri intra-urbane), infrastructura de utilităţi (cele mai frecvente nevoi fiind legate de infrastructura de apă şi canalizare, urmată de cea de distribuţie a gazelor naturale) şi infrastructura educaţională.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62136272
Principala cauză a creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Orban: "Au fost pe primul loc"

Premierul Ludovic Orban susţine că analizele făcute arată că petrecerile private constituie principala cauză a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

62153707
Cinci bărbați din Târgu Secuiesc, înșelați pe internet de un necunoscut. Ce le promitea contra unor sume de bani

Este anchetă la Târgu Secuiesc, după ce cinci bărbați au reclamat că au fost înșelați pe internet de un necunoscut.

62153704
Patru vagoane-cisternă încărcate cu benzină au deraiat duminică la Drobeta Turnu Severin

Patru vagoane-cisternă încărcate cu benzină au deraiat duminică în portul comercial Drobeta Turnu Severin.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.