Cei care au centrale de apartament riscă să fie taxaţi în câţiva ani. Măsura, la nivel european

×
Publicitate

Cei care au centrale de apartament riscă să fie taxaţi în câţiva ani. Poluarea provocată de încălzirea rezidenţială este la fel de gravă ca cea din trafic, aşa că vor fi descurajate centralele individuale pe gaze.

O măsură în acest sens va fi anunţată la nivel european.

Comisia Europeană va prezenta în această vară un plan de măsuri pentru a ajunge la ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Vizate sunt inclusiv centralele de apartament.

Răzvan Nicolescu, Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice: „Exista discuţii şi mă aştept ca o astfel de taxă să fie introdusă în toată Europa, probabil înainte de 2025-2026. Deja există în câteva state membre ale UE, Germania, Polonia”.

Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: „Cred că trebuie să avem în vedere că România, în ultimii 30 de ani, a avut o politică puternică pro-instalare gaz pentru încălzire. O posibilitate pentru cei care stau la casă reprezintă pompele de căldură, respectiv centralele pe peleti. Sistemul care rămâne este încălzirea electrică, dar este mult mai scumpă”.

O soluţie de tranziţie ar putea fi centralele de bloc.

Ca să înţelegem cât de mult poluează centralele individuale, putem face o comparaţie cu o maşină pe combustie, care la fiecare pornire a motorului are un consum mai mare de combustibil şi o cantitate mai mare de noxe emise, până să ajungă la un regim normal de mers. Şi centralele de apartament au mai multe porniri şi opriri decât una de bloc. La fel, un autobuz cu 50 de persoane, de exemplu, poluează mai puţin decât 50 de maşini.

Deja mulţi dezvoltatori imobiliari aleg să instaleze centrale de bloc şi au renunţat la cele individuale.

Antoanela Comșa, Asociația Investitorilor Imobiliari din România: „Ne dorim ca clădirile noastre să consume cât mai puţini combustibili. Estetic este mult mai bine. Nu există o lege. A fost la un moment dat o iniţiativă, de interzicere a centralelor de apartament”.

Reprezentanţii Ministerul Energiei spun că vor fi programe de finanţare pentru noile construcţii.

Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei: „Dezvoltatorii imobiliari sau persoanele fizice care doresc să dezvolte noi unităţi locative vor avea acces la fonduri, la granturi, pentru a le echipa cu noi instalaţii de producere a energiei şi a agentului termic din surse regenerabile”.

Investiţii vor fi făcute şi în modernizarea sistemelor centralizate ale oraşelor, pentru a reduce atât numărul avariilor, cât şi poluarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62196727
Un cioban sfâșiat de urs în Harghita s-a târât singur până la stână. ”Dezmembrat, nu așa… Rupt de tot!”

S-au derulat scene care dau fiori în județul Harghita. Un bărbat de 54 de ani a fost atacat de un urs, în apropierea unei stâne din localitatea Săcel. Grav rănit, omul a fost operat de urgență la spitalul din Miercurea Ciuc.

62196733
Un bărbat a murit după ce a căzut într-un canal descoperit, în municipiul Galați. Ce încerca să facă

Un bărbat a murit, vineri seară, după ce a căzut într-o canalizare descoperită din municipiul Galaţi, într-o zonă în care se efectuau lucrări.

62196717
A început vânătoarea de șobolani în București. Ploaia încurcă planurile primăriei: ”Colcăie în tot cartierul”

A început vânătoarea de șobolani în capitala României. Deratizarea se face deocamdată în subsoluri, unde sunt lăsate cutii cu otravă. De săptămâna viitoare însă, angajații companiei municipale promit să înceapă curățenia generală și în parcuri.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.