Ce spune prietenul lui Crin Antonescu despre declarația dată de acesta la Securitate: „Asta mi se pare o calomnie murdară”

62535765

Prietenul lui Crin Antonescu pentru care a fost chemat la Securitate, Ştefan Costache, a afirmat, marţi, că actualul candidat în alegerile prezidenţiale a fost singura persoană în care a avut încredere să-i spună că va pleca din ţară.

„Nu am nicio suspiciune că ar fi fost informator”, a afirmat Costache, precizând că o afirmaţie contrară i se pare „o calomnie murdară”.

„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca şi l-am rugat frumos să-mi anunţe familia, părinţii mei, după trei săptămâni după ce am plecat, pntru că din informaţiile mele ştiam că dacă a trecut această vreme mi-a reuşit excursia să o numim şi să-i asigure că sunt în siguranţă şi că-i voi contacta cu prima ocazie”, a declarat Ştefan Costache, bărbatul pentru care Crin Antonescu a fost chemat la Securitate, în 1988, şi a dat o declaraţie.

Afirmaţiile lui Costache confirmă ceea ce a declarat anterior, într-o conferinţă de presă, Crin Antonescu despre declarația dată la Securitate.

Prietenul din tinereţe al actualului candiat la Preşedinţie afirmă că este convins că Antonescu nu a lucrat cu Securitatea.

„Nu am nicio îndoială sau o suspiciune că domnul Crin Antonescu ar fi fost informator. Absolut nu. Asta mi se pare o calomnie murdară”, a mai declarat bărbatul.

Ştefan Costache a povestit că plecarea din ţară a fost o dorinţă clară a sa şi a făcut mai mult timp planuri, reuşind să plece în cele din urmă.

După Revoluţie, Ştefan Costache a povestit că a revenit prima dată în România în 1993 şi s-a întâlnit cu Crin Antonescu.

„Pot să vă spun, în primul rând, că este un om integru şi a fost întotdeauna, am fost prieteni foarte apropiaţi şi nu mă îndoiesc o secundă de bunele sale intenţii. În primul rând pentru că, aşa cum am spus, este un om integru, am avut totală încredere şi, în acelaşi timp, amândoi eram nemulţumiţi de direcţia în care se înfunda ţara la acel moment şi de oprimarea comunistă. Nu ştiu dacă e nevoie de elaborări pentru că toată lumea sper că ştie, şi generaţia mai tânără, dacă simte cum a fost situaţia.

Îi urez succes deplin, îl merită, şi va face tot ce-i este în putere să îmbunătăţească situaţia socială şi economică din România, sunt absolut convins. Vreau să mai precizez ceva – dacă Crin m-ar fi trădat şi ar fi informat autorităţile, Securitate, mie nu mi-ar fi reuşit plecarea din România. Mi se pare absolut absurd. Nu a făcut şi nu ar fi făcut o asemenea mârşăvie. Categoric”, a mai transmis prietenul lui Crin Antonescu, Ştefan Costache.

Crin Antonescu neagă orice colaborare cu fosta Securitate

Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a făcut, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre un prieten apropiat.

Cu toate acestea, CNSAS precizează că nu i se poate atribui calitarea de colaborator al Securităţii.

„Nu am fost niciodată, sub nicio formă, colaborator al Securităţii”, a afirmat Crin Antonescu, cerând CNSAS să facă publică declaraţia pe care a făcut-o despre un bun prieten care a încercat să fugă din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Bărbatul din Iași, care și-a lovit fosta soție cu ciocanul, a fost arestat preventiv. Care este starea victimei

Bărbatul din judeţul Iaşi care şi-a lovit fosta soţia, apoi a incendiat-o, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, magistraţii respingând solicitarea sa de a fi arestat la domiciliu.

Cum a fost găsit șoferul bulgar de către scafandri, în momentul în care au deschis ușa microbuzului scufundat în Dunăre

Șoferul microbuzului care a căzut în Dunăre a fost scos mort din apă, după câteva ore. Conducătorul auto, singura persoană aflată în duba de transport marfă, avea dublă cetățenie - bulgară și turcă.

”Este obiectiv de țară”. Ce trebuie să facă România ca să intre în OCDE, organizația cu cele mai bogate state ale lumii

În lipsa intrării în programul Visa Waiver, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a devenit noul mare proiect de țară asumat de autorități.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Bilanț tragic. 65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele 8 luni din an, iar 244 au fost grav răniți

65 de motocicliști au murit pe șoselele din România în primele opt luni din an, iar 244 au fost grav răniți. Bilanțul tragic arată cât de vulnerabili sunt în trafic, mai ales când viteza nu le mai lasă timp să evite impactul.