Ce spun anchetatorii despre moartea stranie a francezului din Vitan

×
Publicitate

Descoperire șocantă făcută pe terasa unui bloc din capitală. Un francez de 55 de ani a fost găsit mort în condiții bizare. Polițiștii și procurorii care investighează întreaga poveste au anunțat Ambasada Franței.

Niște muncitori care voiau să monteze un banner pe terasa unui bloc de zece etaje din cartierul Vitan l-au vazut pe bărbat zăcând fără suflare. Lângă el era o sacoșă în care se aflau, între altele, o rolă de bandă adezivă și un bon de cumpărături.

Administratorul blocului: „S-a dus și s-a uitat cineva la el și a zis: domne e mort, cred că e mort, nu l-a atins nimeni. Nu cred că era de multă vreme”.

Anchetatorii cred că bărbatul ar fi urcat pe bloc după ce a escaladat schelele montate pe fațada clădirii. Din cel mai înalt punct ar fi căzut apoi câțiva metri pe o terasă.

Primii care au ajuns la caz au fost polițiștii secției 11, apoi, un echipaj medical de prim-ajutor a constatat decesul bărbatului. Un cetățean francez, de 55 de ani. Cei care l-au găsit spun că acesta era legat la picioare, dar și la gât și avea o rană la cap.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă și nu exclud deocamdata nicio variantă.

Bărbat: „Cum să fie suicid, când tu ești legat de mâini și de picioare? Cum să te omori?”

Bărbat: „Nu este din zonă, nu este din bloc acest individ, ținând cont că este o persoană de altă cetățenie”.

Conform procedurii, incidentul a fost semnalat Ambasadei Franței și Inspectoratului General pentru Imigrări.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62433782
Cine este renumitul chirurg de la Floreasca, care a atacat o rezidentă în timp ce opera o pacientă care avea hepatita C

Un renumit chirurg de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală a fost inculpat de procurori. Este acuzat de purtare abuzivă, după un atac șocant, petrecut chiar într-o sală de operații.

62148820
DNA a ridicat documente de la Primăria Capitalei. Este vizată amenda de 35 milioane euro dată proprietarului din Parcul IOR

DNA a ridicat mai multe documente de la Primăria Capitalei în cadrul unui dosar penal "in rem" deschis ca urmare a unor sesizări în legătură cu amenda de 35 milioane euro dată de Poliţia Locală proprietarului terenului retrocedat din Parcul IOR.

62433749
Proxeneți mamă și fiu, reținuți în Hunedoara. Câți bani au scos de pe urma unei tinere abuzate

Un tânăr de 22 de ani din Mehedinți și mama lui au fost reținuți pentru proxenetism și complicitate. Victima lor, o tânără de 28 de ani, i-a reclamat că au obligat-o timp de 4 luni să se prostitueze.  

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.