AUDIO. Vocea Papei Francisc se aude pentru prima dată de când a fost internat în spital. Mesajul transmis credincioșilor

×
Publicitate

Papa Francisc le-a mulţumit joi credincioşilor, cu o voce tremurândă, într-un scurt mesaj audio difuzat de Vatican, primul de la spitalizarea sa la Roma, pe 14 februarie, relatează AFP.

„Vă mulţumesc din toată inima pentru rugăciunile pe care le faceţi pentru sănătatea mea din Piaţa (Sfântul Petru), vă însoţesc de aici", a afirmat Suveranul Pontif.

„Vă însoţesc de aici. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara să aibă grijă de voi", a continuat el.

„Vă mulţumesc", a adăugat Sfântul Părinte.

La spital, Papa Francisc a avut cel puţin patru crize de insuficienţă respiratorie, dintre care unele au fost însoţite şi de crampe şi vărsături. Ca urmare, pontiful a fost ventilat mecanic prin mască şi în timpul zilei.

Medicii sunt rezervaţi în a oferi un prognostic referitor la evoluţia stării sale de sănătate.

Biroul de presă al Vaticanului a anunţat joi dimineaţă că Papa Francisc a petrecut o noapte „liniştită'' şi „încă se odihneşte'', după aproape trei săptămâni de când a fost spitalizat cu dublă pneumonie.

La Spitalul Gemelli, pontiful argentinian alternează odihna, rugăciunea, munca şi fizioterapia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62523186
Trump vrea să schimbe politica NATO. SUA nu vor mai apăra țările care nu plătesc destul pentru apărare
Preşedintele Donald Trump ia în considerare o modificare majoră a participării SUA la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, au declarat pentru NBC News trei actuali şi foşti oficiali americani de rang înalt şi un oficial al Congresului.
62525563
Undă verde pentru înarmarea Europei. Deciziile luate de liderii UE la summitul de la Bruxelles
Liderii din UE, reuniţi joi în cadrul unui summit la Bruxelles, au dat undă verde unui plan al Comisiei Europene pentru consolidarea apărării lor, a anunţat o purtătoare de cuvânt a UE, relatează AFP.
62525547
Inflația pândește în SUA, ca o consecință a tarifelor vamale impuse. Canada nu salută scutirile anunțate de Trump
Președintele Trump scutește temporar constructorii auto din Canada și Mexic de tarifele de 25%.