Ce se întâmplă cu persoanele care se vaccinează antigripal după ce au avut Covid-19

×
Publicitate

Viaţa după coronavirus cere noi precauţii şi îi face pe experţii în sănătate să caute răspunsuri pentru cei care ies din convalescenţă.

În Statele Unite, autorităţile medicale au publicat primul ghid de vaccinare pentru cei care au fost infectaţi cu Covid-19. Recomandarea pentru copiii şi adolescenţii foşti pozitivi este să facă vaccinul injectabil, şi nu varianta spray, cu virus viu.

Vaccinarea antigripală e, pentru multe familii, o prioritate. Mulţi părinţi se întreabă însă dacă există contraindicaţii speciale pentru cei care au fost infectaţi cu coronavirus.

Părinte: „Noi ne-am vaccinat antigripal pe 23 octombrie. Copiii au făcut vaccinul nazal. Mă bucur că am putut, că am reuşit să facem treaba asta de îmbolnăvire. Copiii mei au fost asimptomatici. Nu ne facem griji.”

Făcut înainte de infectare, vaccinul a crescut numărul de anticorpi pentru gripă, deşi organismul copiilor trecea prin infecţia Covid.

Ce spun cercetările însă în privinţa vaccinului de gripă, administrat după Covid?

Institutul Naţional de Sănătate al Statelor Unite transmite că nu există date privind scăderea eficienței vaccinului când este făcut pacienţilor care au avut deja coronavirus. „Pe baza practicii ulterioare altor infecţii respiratorii acute, recomandăm ca persoanele cu Covid-19 să primească un vaccin pentru gripă cu virus inactivat", transmite Institutul Naţional de Sănătate al SUA.

Precauţia este legată de ipoteza unei furtuni de citokine, declanşate de virusul atenuat din vaccin, la scurt timp după cea indusă de coronavirus. De altfel, acest răspuns exagerat al sistemului imun se numără printre complicaţiile rare ale Covid-19 la copii. În România sunt documentate cel puţin 10 cazuri de sindrom inflamator pediatric.

Dr. Irina Costache, medic pediatru: „Au fost cazurile de copii ai căror părinţi au fost pozitivi și ei n-au mai fost testaţi, au rămas în izolare. Şi o lună mai târziu au dezvoltat sindrom post-covid”.

În România, Institutul de Sănătate Publică nu a emis către medici indicaţii pentru pacienţii care au trecut prin Covid-19.

Dr. Mizumschi Dana, medic de familie: „Singura sursă de informare este experiența clinică a colegilor mei pediatri şi infecţionişti. Autorităţile nu au dat niciun fel de informare oficială în această privinţă. La 21-28 de zile după boală, sistemul imunitar este suficient de refăcut şi de puternic pentru a produce alţi anticorpi, care să ne protejeze împotriva gripei. Şi eu indic mai degrabă imunizarea injectabilă decât cea intranazală.”

Ce facem cu vaccinările recomandate în schema naţională, copiilor până la 14 ani şi gravidelor? Le facem! Şi Centrul pentru Controlul Bolilor şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Ministerul Sănătăţii indică administrarea vaccinurilor împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, conform calendarului şi recuperarea cât mai rapidă a celor întârziate. Americanii subliniază că a face o boală ce poate fi prevenită în această perioadă creşte riscul de complicaţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62158179
De ce vaccinul anti-Covid Pfizer va fi probabil mai eficient decât un vaccin antigripal. INFOGRAFIC

Compania americană Pfizer și firma germană BioNTech au anunțat la începutul săptămânii că vaccinul lor împotriva Covid-19 are o eficienţă de peste 90%, fiind primii care raportează rezultate pozitive după încheierea studiilor clinice.

62155468
Coronavirus România. Județul Vrancea, singurul din țară rămas în scenariul verde, cu o rată de infectare sub 1,5

Vrancea a rămas singurul județ din România în scenariul verde, cu o rată de infectare sub 1,5 cazuri Covid-19 la mia de locuitori.

62148109
Medic: Consumul excesiv de vitamine nu ajută la tratarea infecției cu Covid-19

Pacienţii cu forme uşoare şi care sunt izolaţi la domiciliu nu trebuie să ia tratament copiat de pe reţelele de socializare pentru că, mulţi dintre cei care cred că pot lupta cu virusul după capul lor, ajung în cele din urmă la spital în forme grave.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.