Frații Tate au plecat în SUA, dar vor trebui să revină în România. Ce riscă dacă nu semnează periodic controlul judiciar

×
Publicitate

Fraţii Andrew și Tristan Tate au plecat joi dimineață din România spre Statele Unite ale Americii, la bordul unui avion privat. Cei doi sunt sub control judiciar, dar au primit acceptul procurorilor DIICOT de a părăsi țara.

Frații Tate au ales SUA și nu altă destinație în primul rând pentru că voiau să meargă acasă. Dar, să nu uităm ei sunt cercetați - pe lângă dosarele din România - și în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale comise în perioada 2012 și 2015. Astfel, dacă ar fi ales să meargă acolo sau în oricare alt stat care are acorduri de extrădare cu Marea Britanie ar fi fost arestați pe loc.

Cei doi au plecat joi dimineață, în jurul orei 06:00, la bordul unui avion privat Gulfstream care a decolat de pe Aeroporul Henri Coandă din Otopeni cu destinația Florida, Statele Unite.

Avionul care i-a preluat spre America a aterizat în România la ora 3 dimineața și a venit din Dubai. Potrivit site-ului BoardingPass, zborul vă fi operat fără escală și va avea o durată de 12 ore.

Pentru a putea pleca din țară, cei doi au făcut o cerere prin care cereau ridicarea controlului judiciar, dar aceasta le-a fost respinsă măsura fiind menținută în ambele dosare instrumentate de DIICOT în România.

Procurorul le-a ridicat însă restricția de a părăsi România, dar cei doi trebuie să meargă în continuare la Poliția Voluntari pentru semnarea controlului judiciar, ori de câte ori vor fi chemați. Dacă nu se supun acestei limitări, aceștia riscă înlocuirea controlului judiciar cu o măsură restrictivă mai aspră - cum este de exemplu măsura arestului preventiv. Rămâne de văzut cât de des vor fi chemați de polițiștii din România având în vedere că au ales să călătorească la o distanță considerabilă. Nu este clar în acest moment dacă autoritățile au decis să le mărească intervalul de timp la care aceștia trebuie să se prezinte la poliție.

Andrew și Tristan Tate au dublă cetățenie - americană și britanică și sunt vizați în România de două dosare instrumentate de procurorii DIICOT. Unul dintre dosare a fost trimis spre reinstrumentare iar cel de-al doilea dosar este disjuns din cel vechi. Acuzațiile vizează fapte de trafic de persoane, constituirea de grup infracțional organizat, viol, spălarea banilor, influențarea declarațiilor dar și act sexual cu un minor.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62523010
„Rețeaua” Potra, la parchet. 15 persoane din anturajul mercenarului, chemate să dea explicații în fața procurorilor

Au loc audieri la această oră, în dosarul în care Horațiu Potra, dar și alte persoane sunt suspectate de legături cu oameni din Federația Rusă și din forțele militare cecene.

62522160
Șeful DNA, despre operațiunea din Portul Constanța: Toată lumea bănuia că se întâmplă ceva acolo

Operaţiunea de la începutul acestei săptămâni din Portul Constanţa a fost "de o anvergură fără precedent", fiind utilizate la maxim toate resursele instituţiei, a afirmat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag.

62523007
Potra, despre averea și armele găsite din locuința sa: „Decât să mori în legalitate, mai bine să trăieşti în ilegalitate”

Horaţiu Potra, la locuinţa căruia anchetatorii au găsit sume mari de bani, lingouri de aur şi mai multe arme a recunoscut că existența sumelor, precizând că le-a câştigat legal, lucrând „pentru preşedinţi în Africa şi aşa mai departe”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!