Ce i-au spus pompierii românului care a intrat în foc pentru a salva tinerii din Crans-Montana. „N-aș vrea să fiu criticat”

×
Publicitate

Corespondentul PRO TV Camelia Donțu a stat de vorba cu un român care susține că în noaptea de Revelion a intervenit pentru salvarea celor aflați în barul din Crans-Montana.

Bărbatul spune că e stabilit în Elveția de 5 ani. Soția i-ar fi atras atenția că în apropiere de locuința lor se petrece o tragedie.

„Soția mea a venit și mi-a spus că s-a întâmplat ceva jos la un restaurant, a văzut copiii cum ies de acolo și țipă, iar eu am ieșit. În momentul respectiv am lăsat copilul și am ieșit afară să văd despre ce este vorba. Când am ieșit afară, auzeam țipete de la fiecare copil în parte care țipa să după ajutor și la un moment dat am zis să intru înăuntru să văd despre ce e vorba”, a povestit George, pentru Știrile PRO TV.

George susține că a intrat în club în urma paramedicilor, dar fumul dens nu îi permitea să respire. „Era foarte mult fum și ușor, ușor am început să scoatem oamenii. Eu am ajutat paramedicii să scoată oamenii, la baza scărilor, îi duceam în diferite locații, în restaurantul din apropiere sau în bancă. I-am ajutat cu pături, cu apă, cu tot ce mie mi-a stat în putință, oarecum am văzut foarte mulți oameni, foarte mulți copii, chiar și minori, terorizați de flăcări, arși, foarte multe cicatrici. (...) Am întrebat medicii dacă poți să ajut, iar pompierii și medicii mi-au spus că da, dacă te simți confortabil și crezi că poți să faci lucrul ăsta, poți să faci”.

George a explicat cum panica și ușa îngustă de acces a făcut foarte multe victime: „Fiind locul foarte mic și foarte mulți oameni în acea încăpere, nu au apucat să iasă pentru că se călcau în picioare, efectiv s-au călcat în picioare, iar plasticul de sus, vă dați seama, s-a topit instant, a căzut pe capetele oamenilor, pentru că foarte mulți care au ieșit dinăuntru au fost arși pe pe cap, la urechi, la gât, la ochi, am văzut foarte multe lucruri, multe lucruri care efectiv pe mine m-a marcat ca și durere sufletească”.

„Am văzut o fetiță de 14 ani care efectiv era arsă de la baza gâtului, cap, urechi și plângea și țipa ajutor, și nu i se găsea vena să poată să-i bage un calmant, și atunci au folosit ca un fel de bormașină pentru a putea ajunge în os, tratamentul, pentru că efectiv nu mai era lucidă. Deci a fost un moment extrem de greu”.

George fusese în bar și înainte de tragedie, considerând că acesta nu era nici pe departe „un bar pentru milionari”. „Era renovat, un simplu, un simplu bar, mass-media a mai spus că acesta a fost un bar de lux, sub nicio formă. A fost un bar modest, simplu, așa ca și cum orice om putea să intre el”.

Românul a explicat și de ce sunt atât de multe victime tinere: „în fiecare weekend copiii se adunau aici, adică vorbim de copii adolescenți de 18 ani și mai mult”.

George: „Eu am încercat să salvez acest oameni pentru sufletul meu, nu ca să fiu un erou. Sunt în fața lui Dumnezeu și în fața copiilor mei. N-aș vrea să fiu criticat de absolut nimeni pentru că am încercat să dau o mână de ajutor tuturor copiilor și vreau să spun condoleanțe tuturor părinților care suferă în acest moment. Asta e tot ce pot să spun” .

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62603366
Lapoviță și ninsori în 14 județe. Drumuri blocate şi gospodării fără energie electrică, din cauza viscolului

Centrul Infotrafic anunţă, sâmbătă dimineaţă, că se intervine pentru deszăpezire pe drumuri din 14 judeţe şi pe mai multe tronsoane de autostradă. În unele zone, traficul a fost oprit.

62603365
Reacțiile șoferilor de pe DN1 când au văzut coada de la intrarea în Predeal. „Mă pune să ocolesc 2 km să fac 2 ore 20”

Cei care au plecat de la munte și-au încheiat vineri vacanța cu o lungă așteptare în trafic, pe Valea Prahovei. Pe DN1 s-au format coloane de mașini pe câțiva kilometri, așa că, până la destinație, șoferii au dat un test al răbdării.

62603348
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.