Ce este "vinul de gheață" și cum se produce. Secretele împărtășite de viticultorii români

×
Publicitate

La început de iarnă, viticultorii din mai multe zone au început recoltatul strugurilor. Au lăsat până acum ciorchinii în vie, ca să facă din ei "vin de gheaţă."

Licoarea dulce - cu un gust de miere răscoaptă - este tot mai apreciată de români. Au început să se caute şi "vinurile de paie" - care se fac, tot din struguri îngheţaţi, dar care sunt culeşi vară, şi apoi ţinuţi până dă gerul.

Dincolo de norii groşi de ceaţă, viticultorii din podgoria Jidvei culeg via - deşi suntem în plină iarnă. Pe butuci, pe 6 hectare, sunt struguri din soiul Traminer pe care i-a acoperit bruma.

Ca să nu zdrobească ciorchinii îngheţaţi, culegătorii îi recoltează manual pe timpul nopţii sau dimineaţă, foarte devreme. Apoi îi duc la presă unde lasa un must siropos, extrem de concentrat şi dulce. Din el se face vinul de gheaţă.

Bogdana Corcoz, producător de vinuri: "Pentru a obţine vin de gheaţă trebuie să îndeplinim condiţii speciale de temperaturi,  minim trei zile consecutive de temperatură scăzută de -7, -10 grade."

Ioana Buia, oenolog: "Vinul de gheaţă este un vin galben-auriu strălucitor, de o mare complexitate, în el se pot întâlni o multitudine de arome ce merg uşor spre mango, spre pepenele galben, spre caise, portocale, bogat în compuşi minerale, are o mare consistență. Este vinul care poţi să îl asemeni uşor cu o miere de albine răscoaptă."

Canada şi Germania sunt cei mai producători de vin de gheaţă.
Englezii îi spun "Ice Wine" iar nemţii – "Eiswein". La noi suprafeţele pe care strugurii sunt ţinuţi pentru acest tip de licoare sunt încă mici - chiar dacă românii îl căută din ce în mai mult.

Bogdana Corcoz: "Am observat o creştere a vânzării icewine, se asociază foarte bine cu deserturi spre exemplu cozonac, torturi sau prăjituri."

În mijlocul Transilvanei, de-a lungul râului Târnava Mică, un italian culege strugurii vara şi îi ţine în turnul cramei până iarna.

Mircea Materi, administrator cramă: "Aici se îngheaţă, se dezgheaţă, se evaporă în mare parte din conţinutul de lichid al strugurelui, rămâne un concentrat şi se stafidesc. Ca şi struguri folosim 70 la sută muşcat otonel şi restul gewurztraminer şi kerner, kerner fiind de origine germană."

Strugurii sunt ţinuţi la fermentat cel puţin o lună, în baricuri de stejar franţuzesc. Apoi începe procesul de măturare a vinului care durează încă un an.

Denes Mihaly, oenolog: "Este un vin de deşert, un vin dulce, cu 160 de grame de litru de zahăr dar cu aciditate atât de bogată încât vinul devine foarte echilibrat. Este un vin de deşert."

O sticlă de 330 de ml de vin de gheaţă se vinde, în medie cu o sută de lei. Vinul de paie e puţin mai ieftin.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62163269
A început sezonul produselor afumate. Cum se pregătesc sătenii de Sărbători

Se ştie că o carne afumată îmbogăţeşte masa de Crăciun, iar mâncărurile nu au nevoie de mai mult pentru un gust desăvârşit.

62163241
Primăria Arad caută alt brad după ce pomul de Crăciun a ajuns ținta ironiilor localnicilor

Bradul de Crăciun instalat în fața primăriei din Arad a ajuns subiect de râs pe internet şi i-a dezamăgit pe localnici.

62163254
O femeie din Suceava a fost atacată pe stradă de 5 câini din rasa Rotweiller

Incident grav petrecut în Suceava. O femeie a fost atacată pe stradă de câini.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
Încă o alertă de dronă în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol

O nouă alertă aeriană a fost instituită în nordul județului Tulcea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o dronă în apropierea graniței cu România, în zona localității Plauru.