Cazul elicopterului SMURD prabusit. Procurorii au cerut noi date si vor face o reconstituire

×
Publicitate

Procurorii au cerut noi date in cazul prabusirii elicopterului SMURD si au dispus o reconstituire, pentru stabilirea modului de propagare pe lacul Siutghiol, de la peste 300 de metri de mal, a strigatelor de ajutor ale unuia dintre membrii echipajului.

Potrivit Parchetului inaltei Curti de Casatie si Justitie, in continuarea cercetarilor privind accidentul aviatic produs in 15 decembrie 2014, pe lacul Siutghiol, in perioada 19 decembrie 2014 - 6 ianuarie 2015, procurorii Sectiei Parchetelor Militare au solicitat date de la mai multe institutii.

Astfel, de la Serviciul de Telecomunicatii Speciale au fost solicitate, in format electronic, datele cu privire la traficul de voce si apelurile telefonice de anuntare sau de semnalizare a catastrofei aviatice din 15 decembrie 2014.

Procurorii au urmarit si identificarea, in vederea audierii, a tuturor persoanelor care au cunostinta despre imprejurarile producerii accidentului aviatic, inclusiv in ceea ce priveste modul de actiune al echipelor de salvare a victimelor.

Totodata, a fost dispusa efectuarea unei reconstituiri pentru stabilirea modului de propagare, pe lacul Siutghiol, a strigatelor de ajutor provenite de la o persoana aflata pe luciul de apa, la o distanta de aproximativ 314 - 315 metri de mal, respectiv de inregistrare a acestora cu ajutorul unui telefon mobil, identic cu aparatul folosit de catre un martor, in aceleasi conditii si imprejurari in care acesta a efectuat inregistrarea din 15 decembrie 2014, a precizat Parchetul instantei supreme.

De asemenea, procurorii au cerut de la Ministerul Afacerilor Interne si Consiliul Judetean Constanta toate documentele incheiate intre aceste doua institutii privind predarea-primirea elicopterului, inclusiv actele din care rezulta nivelul de echipare a acestei aeronave, la momentul preluarii, precum si documentele din care rezulta modificarile de echipare operate asupra aeronavei pana la 15 decembrie 2014.

Anchetatorii au transmis Biroului Federal German pentru Investigatii Aeronautice toate dispozitivelor instalate pe elicopter, pe care au fost stocate datele referitoare la parametrii de zbor ai aeronavei, in vederea extragerii acestor date, cu scopul final de a stabili modul de evolutie al acestei aeronave in timpul misiunii de zbor.

De la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Constanta s-a solicitat raportul de analiza a interventiei privind accidentul aviatic, precum si datele de identificare ale tuturor lucratorilor din cadrul ISU care au participat la operatiunile de salvare a victimelor.

Ancheta in cazul accidentului aviatic din judetul Constanta, in urma caruia au murit toate cele patru persoane aflate in aparatul de zbor, este facuta de Sectia Parchetelor Militare din PICCJ, care a preluat ancheta de la Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti.

In acest dosar, imediat dupa producerea accidentului a fost inceputa urmarirea penale pentru neluarea si nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, iar ulterior cercetarile au fost extinse si pentru ucidere din culpa, avand in vedere faptul ca au decedat toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterului SMURD - medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), pilotul, comandor Petre Corneliu Catuneanu (47 de ani) si copilotul, capitan comandor Ginel Claudiu Cracanel (42 de ani). Operatiunile de cautare si salvare au durat aproximativ 12 ore.

Drona care a filmat la scurt timp dupa prabusirea elicopterului SMURD in lacul Siutghiol a fost gasita si predata procurorilor militari care ancheteaza cazul, filmarile fiind analizate de catre anchetatori.

Operatiunile de cautare si salvare au durat aproximativ 12 ore. Accidentul a fost anuntat de un martor la numarul de urgenta 112, la ora 16.11, iar in jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au inceput operatiunile de cautare pe lac. Interventia s-a incheiat oficial marti, la ora 4.10, cand a fost adusa la mal ultima victima.

La momentul decolarii, conditiile meteo erau bune, vizibilitatea de peste sase kilometri, iar elicopterul SMURD efectua un zbor cu vizibilitatea solului, ceea ce inseamna ca zbura sub 3.000 de metri altitudine, potrivit ROMATSA.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61618456
Fetita venita pe lume dupa un travaliu de 18 ore in nameti a ajuns acasa. O echipa Stirile ProTV a ajutat la salvarea mamei

Fetita care a venit pe lume anul trecut, dupa ce mama ei a trecut prin 18 ore de chin si suferinta, a ajuns luni seara acasa. Georgiana Catalina si cea care i-a dat viata au fost primite cu multa dragoste si caldura de catre familie si prieteni.

61618147
Klaus Iohannis a promis 2% din PIB pentru Armata, din 2017. Presedintele va declansa discutiile cu partidele politice

Armata va primi, din 2017, 2% din PIB. Este promisiunea facuta marti de presedintele Klaus Iohanis, la ceremonia de numire a noului Sef al Statului Major General al Armatei.

61618139
Surse: Victor Ponta cere verificarea modului de acordare a certificatelor de revolutionar din ultimii 24 de ani

Surse citate de Mediafax au declarat ca premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control sa verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revolutionari incepand din 1990, in principal modul in care au fost acordate certificatele de revolutionar.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.