Câte zile libere legale au românii de Paște în 2022

62253727
Shutterstock

Românii vor beneficia de o minivacanță de patru zile în luna aprilie pentru sărbătorile de Paște.

Pe ce dată pică Paștele în 2022

În acest an, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paștelui Catolic sunt 15 aprilie – Vinerea Mare, 17 și 18 aprilie – prima şi a doua zi de Paște.

În schimb, sărbătorile legale aferente Paștelui Ortodox sunt 22 aprilie – Vinerea Mare, 24 şi 25 aprilie – prima şi a doua zi de Paște.

Cum va fi vremea de Florii și Paște?

Deși se spune că așa cum o să fie vremea de Florii, așa va fi și de Paşte, meteorologii au cu totul altă părere.

Conform previziunilor specialiștilor, la sfârșitul săptămânii o să ne bucurăm de soare, însă de Înviere va fi destul de frig, iar la munte vor fi chiar temperaturi negative. În plus, sunt anunțate ploi în aproape toată țara.

Dacă alegeți să mergeți la mare de Florii, trebuie să știți că vor fi între 16 și 18 grade ziua și cel mult 8 noaptea. Este puţin probabil să plouă. De Paște, în schimb, va fi mai frig. Vor fi cel mult 12 grade ziua și numai 6 grade noaptea. În plus, pentru noaptea de înviere ar fi bine să aveţi şi o umbrelă.

La munte se încălzeşte în acest weekend noaptea temperaturile rămân pozitive iar riscul de ploaie este mic. De Paște însă se strică vremea. Ziua vor fi cel mult 8 grade iar noaptea temperaturile devin negative. Ba chiar va ninge la mare altitudine, iar meteorologii cred că se va aşterne un strat de zăpadă numai bun pentru schiat.

În București, în noaptea de înviere vor fi doar 6 grade Celsius în centrul orașului și cel mai probabil va ploua.

În 2022, doar 6 din zilele libere pică în weekend, restul de 9 fiind în cursul săptămânii.

Sărbătorile legale din 2022:

1 și 2 ianuarie 2022 (Anul Nou) – sâmbătă și duminică
24 ianuarie 2022 (Ziua Unirii) – luni – minivacanță – 3 zile libere
22 aprilie 2022 (Vinerea Mare) – vineri
24 și 25 aprilie 2022 (Paștele) – duminică și luni, ca în fiecare an (în total 4 zile)
1 mai 2022 (Ziua Muncii) – duminică
1 iunie 2022 (Ziua Copilului) – miercuri;
12 și 13 iunie 2022 (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an
15 august 2022 (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
30 noiembrie 2022 (Sfântul Andrei) – miercuri
1 decembrie 2022 (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
25 și 26 decembrie 2022 (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62253442
Frank R. James, principalul suspect în atacul armat de la metroul din New York, a fost arestat

Un bărbat căutat de poliţie în legătură cu atacul armat la metrou, în Brooklyn, soldat marţi cu rănirea a zece persoane, a fost arestat miercuri, declară un oficial din cadrul forţelor de ordine Associated Press.

 

62249047
Biden a discutat la telefon cu Zelenski. SUA va trimite Ucrainei echipament greu, blindate și elicoptere

Preşedintele american Joe Biden a discutat miercuri, la telefon, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, pentru ”a-l ţine la curent cu susţinerea continuă a Statelor Unite” a Ucrainei, relatează AFP.

62253717
Grav accident pe Valea Oltului, soldat cu doi morți. Un bărbat a intrat cu mașina frontal într-un TIR. FOTO

Traficul rutier pe DN 7 este blocat pe ambele sensuri de mers, miercuri seara, în dreptul localităţii Câineni, în urma unui accident rutier soldat cu decesul a două persoane, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Recomandări
Gettyimages 1040871896
Ce mașini ar putea fi interzise în centrul Bucureștiului, de anul viitor. Poluarea din oraș ne scurtează viața cu cinci ani

Poluarea le scurtează viața locuitorilor Capitalei cu 4-5 ani, potrivit unui studiu oficial care stă la baza noii strategii prin care Primăria Capitalei vrea să interzică, treptat, mașinile poluante în centrul orașului.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.