Fostul şef al Poliţiei Române, pus sub acuzare de DNA. ”Am avut o carieră impecabilă”

×
Publicitate

După ce marți și-a dat demisia de la șefia Poliției Române, chestorul principal Cătălin Ioniță a ajuns miercuri la DNA. El este învinuit oficial de trafic de influenţă.

Înainte să îşi întâlnească acuzatorii, Cătălin Ioniță a declarat că este nevinovat.

Ioniţă a ajuns la DNA în jurul orei 11.00, spunând că a fost citat în 18 iunie să se prezinte pentru a-i fi adusă la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar.

"Am fost citat în 18 iunie pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar. Am considerat că este de datoria mea să fac un pas înapoi pentru a proteja imaginea Ministerului de Interne şi a Poliţiei Române. Demisia mea este un gest de demnitate şi onoare", a declarat Cătălin Ioniţă.

El a spus că nu îşi face probleme pentru că este nevinovat, cariera sa fiind "impecabilă".

"Imediat după acest lucru, fără niciun fel de ezitare, am considerat normal să protejez imaginea ministerului şi a Poliţiei Române de un eventual scandal mediatic sau de o eventuală situaţie neplăcută, motiv pentru care am decis să fac un pas înapoi. Însă, aşa cum cariera am avut-o impecabilă până în acest moment şi traiectul meu profesional este unul impecabil, voi merge până în pânzele albe să arăt adevărul şi sunt ferm convins că acest lucru va ieşi la iveală", a declarat Cătălin Ioniţă înainte de a intra în sediul DNA.

El a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc.

"Din respect pentru procurori, nu vreau să fac niciun fel de comentariu până când nu stau de vorbă cu dânşii, până când nu lămuresc în faţa lor aceste aspecte şi, repet, sunt convins că odată lămurite aceste aspecte şi adevărul ieşit la iveală, lucrurile se vor clarifica şi voi fi impecabil. (...) Sunt un om de onoare, sunt un om care, acum 24 de ani, când am intrat în Ministerul de Interne, am depus un jurământ. Mi-am respectat acest jurământ şi o voi face până în pânzele albe", a mai spus fostul şef al Poliţiei Române.

Întrebat dacă a încălcat vreodată legea, Cătălin Ioniţă a răspuns: "Nici măcar moral nu am conştiinţa încărcată cu absolut nimic".

Pentru chestorul principal de Poliţie, Cătălin Ioniță, cariera de șef al Poliția Română s-a încheiat în momentul în care procurorii DNA l-au înștiințat că îl așteaptă să-i comunice oficial că este suspect de corupție.

Procurorii DNA i-au reproșat că pe vremea când era șef al Serviciului de investigare a fraudelor la Poliției Sectorul 1 ar fi ajutat o cunoştinţă de familie cu relaţiile sale şi cu influenţa să să redobândească 18 hectare de pământ situate la Popeşti Leordeni, lângă Capitală, susţin acuzatorii printr-un comunicat de presă.

În schimbul acestor intervenţii, chestorul ar fi primit 4 hectare de teren cu titlu gratuit, susţin acuzatorii.

Pe de altă parte, diferenţa de 14 hectare de pământ ar fi dobândit-o împreună cu membri ai familiei sale printr-un contract de vânzare cumpărare contra unui preţ de 70.000 de euro.

Nu sunt singurele acuzaţii care i se aduc fostului şef IGPR, ci şi faptul că în declaraţia sa de avere, chestorul ar fi ascuns de-a lungul anilor adevărata suprafaţă a acestor terenuri.

Cătălin Ioniţă a solicitat încetarea împuternicirii din funcţia de inspector general al IGPR din motive personale, a anunţat, marţi, Ministerul Afacerilor Interne.

Conform prevederilor legale, ministrul Carmen Dan a transmis documentele prim-ministrului, împreună cu propunerea de împuternicire în funcţia de inspector general al Poliţiei Române a chestorului general de poliţie Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de Frontieră.

Chestorul principal Cătălin Ioniţă a fost împuternicit în funcţia de şef al Poliţiei Române la data de 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de şase luni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Citește și...
NATO se pregătește să apere Poarta Focșanilor. „Una dintre cele mai importante zone strategice de pe Flancul Estic”

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că, în perioada 25 - 27 iunie, în România se desfăşoară exerciţiul multinaţional NOBLE BLUEPRINT 2026.

Cui dă statul român peste 560.000 de dolari lunar pentru a păstra buna relație cu SUA. Firma care îi va încasa

Cotroceniul a încheiat un contract de consultanță în relațiile cu Statele Unite, pentru care va plăti nu mai puțin de 565.000 de dolari lunar. Firma americană Eversheds Sutherland va încasa acești bani.

Ce au găsit autoritățile în Sintești, după ce au monitorizat zona cu drone. VIDEO

Garda Naţională de Mediu, împreună cu Poliţia Română şi Jandarmeria Română, a desfăşurat, luni, cea mai amplă operaţiune din acest an, fiind verificate reţelele implicate în depozitarea, incendierea şi valorificarea ilegală a deşeurilor în Sintești.

Recomandări
Calcule. Cât vor câștiga polițiștii și magistrații după noua lege a salarizării. Suma în funcție de grad

Salariile tuturor bugetarilor vor fi recalculate după o formulă prezentată, luni, de ministrul interimar al Muncii. 

Negocieri blocate pentru noul Guvern. Scenariul care se conturează după ce Nicușor Dan a luat în calcul un premier tehnocrat

La aproape trei săptămâni de la demiterea Guvernului Bolojan, președintele a avut o nouă serie de discuții cu câțiva dintre liderii fostei coaliții, dar tot nu s-a concretizat o formulă de guvernare.

„Bomba” de 11 miliarde de lei care va „bântui” bugetul salariilor la stat chiar dacă va fi adoptată o nouă lege a salarizării

Noua lege a salarizării unitare este prezentată de Guvern drept soluția pentru aducerea echității în sistemul bugetar. Însă, chiar dacă reforma va fi adoptată, statul tot va trebui să achite o notă de plată uriașă.