Averea acumulată de o familie din Buzău care a înființat o rețea de prostituție în Europa, pentru un trai luxos

62341441
Poliția Română

Cinci persoane au fost arestate preventiv într-un dosar în care procurorii DIICOT Buzău fac cercetări pentru trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, potrivit News.ro.

Suspecţii, rude între ei, ar fi constituit o grupare care a înfiinţat o reţea de prostituţie în Marea Britanie şi Irlanda, recrutând mai multe tinere pentru a le exploata sexual. Din banii obţinuţi suspecţii îşi achiziţionau imobile şi autoturisme de lux.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, vineri, că procurorii Biroului Teritorial Buzău au dispus reţinerea a cinci inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de patru inculpaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor.

„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2017 - februarie 2023, membrii grupului infracţional, constituit pe baza relaţiilor de familie, a acţionat pe teritoriul Marii Britanii şi Irlandei, având ca scop exploatarea sexuală a numeroase persoane vătămate, obţinând în această modalitate importante sume de bani care, ulterior, au făcut obiectul unui circuit financiar constând în efectuarea de transferuri monetare, pe numele unor persoane interpuse, prin sistemele de transfer monetar rapid ori prin viramente bancare, astfel încât să fie ascunse sau disimulate originea ilicită şi beneficiarul real al sumelor de bani. Liderul grupului infracţional a organizat şi dezvoltat, începând cu anul 2017, o reţea de prostituţie, iniţial în Marea Britanie şi, ulterior, în Irlanda, atribuind roluri determinate fiecărui membru, creând, totodată, condiţiile favorabile aderării la această reţea şi a altor proxeneţi. Astfel, o parte dintre membri au recrutat (prin inducerea în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate) mai multe persoane vătămate, în vederea exploatării sexuale”, a arătat DIICOT.

De asemenea, membrii grupului au transportat, cazat şi supravegheat persoanele vătămate, colectând sumele de bani obţinute de acestea din practicarea prostituţiei. Produsul activităţii infracţionale a fost folosit de către membrii grupării în interes propriu, pentru un trai luxos şi/sau achiziţionarea unor imobile şi autoturisme de lux.

Totodată, procurorii au stabilit că una dintre persoanele vătămate a fost vândută, în mod repetat, de la un membru al grupului la altul, în schimbul unor diferite sume de bani.

Miercurui, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Ploieşti, procurorii DIICOT au pus în aplicare 17 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Buzău şi Ilfov, simultan fiind făcute două percheziţii domiciliare şi pe teritoriul Irlandei.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, atât în România cât şi în Irlanda, au fost identificate şi ridicate sumele de 21.470 euro, 4300 lei şi 70 lire sterline, 21 telefoane mobile, mai multe carduri bancare, un laptop şi o cantitate de drog de mare risc (cocaină).

Totodată a fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la şase imobile şi şase autoturisme, până la concurenţa sumelor de 481.000 lire sterline şi 427.000 euro, bani obţinuţi din activitatea infracţională.

Dintre autoturismele indisponibilizate, două din categoria de lux, în valoare de 100.000 şi respectiv 40.000 de euro, au fost preluate în custodie de către Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, fiind încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi Irlanda.

Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a celor 5 inculpaţi reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ministrul taiwanez de externe crede că un conflict militar cu China este posibil în 2027. „Luăm foarte în serios ameninţarea”

Ministrul de Externe din Taiwan, Joseph Wu, a declarat într-un interviu pentru postul britanic LBC că se pregăteşte pentru posibilitatea unui conflict cu China în 2027, relatează The Guardian.

Când vom putea circula pe „Golden Gate-ul României”. Data inaugurării podului de la Brăila

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Podul de la Brăila va fi inaugurat la sfârşitul lunii iunie, urmând ca descărcarea în judeţul Tulcea să fie făcută pe varianta Măcin.

Izvorul Tămăduirii 2023. Ce este bine să faci în prima vineri de după Paște și ce superstiții au românii de sfințirea apelor

Este mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Vineri este prăznuit Izvorul Tămăduirii, închinat Maicii Domnului. Încă de joi seară, Biserica Greacă din Brăila, care a fost construită peste un izvor, a devenit loc de pelerinaj pentru mii de oameni.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.