ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs tragedia din Suceava, în care o fetiță a murit. Iubitul mamei ei a provocat accidentul

×
Publicitate

O poveste complicată de familie s-a încheiat cu un accident mortal, petrecut pe un drum din Suceava. O fetiță de patru ani și un bărbat de 31 s-au prăpădit, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod.

Pasagerul care și-a pierdut viața era tatăl unui băiețel de opt ani. S-a ajuns la accident după o șicanare în trafic. Șoferul care i-a urmărit a fost reținut de polițiști.

Accidentul a avut loc pe un drum județean din Suceava. În mașina victimelor erau șoferul, fiica lui și un prieten de-al bărbatului. După ce autoturismul lor a intrat într-un cap de pod, pasagerul a murit pe loc. Fetița de patru ani a celui de la volan a fost rănită grav și a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Iași. S-a stins, înainte să fie operată.

Martor: „Bubuitură mare. Era băiatul întins din mașină, mort”.

Cercetarea polițiștilor a scos la lumină amănunte șocante. Potrivit unor surse din anchetă, înainte de impact, mașina victimelor a fost atinsă și împinsă în repetate rânduri de o alta, din spate, în mare viteză. Camerele de supraveghere din zonă ar fi surprins manevrele periculoase. După opt kilometri, a avut loc accidentul.

Martor: „Acolo a pus frană și s-a izbit aici, pe colț. Se urmăreau. Vecinul l-a scos din mașină pe băiatul care a murit, o doamnă i-a dat primul ajutor, și mai era un bărbat cu o fetiță în brațe, care striga să îl ducă cineva la spital”.

La volanul autoturismului din spate era un tânăr, de 22 de ani. Potrivit unor surse, acesta ar avea o relație cu mama fetiței din prima mașină. Parinții copilei sunt separați, iar cea mică stătea cu tatăl ei.

Miercuri, mama o dusese pe fată acasă la iubitul ei. Pe seară, tatăl a venit, însoțit de prietenul lui, și a luat-o înapoi. Întalnirea s-a lăsat cu scandal.

Martor: „A venit și l-a bătut. Da. Probabil din cauza prietenei lui”.

După ce tatăl și fiica au plecat cu mașina, împreuna cu prietenul bărbatului, tânărul i-a urmărit în trafic, furios. Încerca să o recupereze pe cea mică. Aflat la volan, tatăl copilei povestește prin ce au trecut. Prietenul său a și sunat la 112, înainte să moară.

Reporter: Înainte de impact ați fost împins?

Tatăl fetiței decedate: „Da, împins la maxim, până la 120 km pe oră. Accelera și eu frânam. De când ne-a trântit prima oară, până ne-am răsturnat, în continuu am vorbit cu Poliția”.

Mama bărbatului mort: „A fost urmărit, au fost zece tamponări. Indivizii din spate îi tamponau. Băiatul meu a strigat că este un copil în mașină și atunci a scos capul pe portieră și, probabil cum s-a răsturnat, mașina l-a atins și a murit”.

Soră: „Știam de acest conflict mai vechi pe care îl avea șoferul cu actualul concubin al fostei soții. Știam că i-a pus gând rău și i-a interzis să mai meargă în acea localitate, dar din păcate, miercuri, când a mers, l-a luat pe fratele meu cu el”.

După accidentul fatal, tânărul de 22 de ani a oprit după un kilometru, când a văzut Poliția. A fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar de ucidere din culpă. Acum este sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62359380
„Eram fix lângă explozie / Erau flăcări”. Mărturiile angajaților de la rafinăria Petromidia, după explozia urmată de incendiu

O explozie puternică, urmată de un incendiu și un nor toxic de fum, a declanșat Planul Roșu, miercuri după-amiază, la rafinăria Petromidia.

62349821
Trupul unui adolescent de 18 ani, găsit în Dunăre. Dispăruse de acasă de duminică

Pompierii din judeţul Mehedinţi au găsit, miercuri, în fluviul Dunărea, trupul neînsufleţit al unui tânăr în vârstă de 18 ani care, duminică, a dispărut de acasă.

62336896
Incendiu la acoperișul unui bloc din Drobeta-Turnu Severin. Zece pesoane, evacuate şi alte zece au ieşit singure din clădire

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la acoperişul unui bloc de locuinţe din Drobeta-Turnu Severin, iar zece persoane care se aflau pe casa scării au fost evacuate de pompieri.

 

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.