Angajați ai Guvernului au protestat în fața Palatului Victoria, nemulțumiți de măsurile anunțate de Executiv

×
Publicitate

Angajaţi ai Guvernului au protestat, vineri, în faţa Palatului Victoria, faţă de măsurile pe care urmează să le ia Executivul condus de Ilie Bolojan.

Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de Lucru al Guvernului a transmis, într-un comunicat, că îşi exprimă ferm opoziţia faţă de intenţia Guvernului de a adopta, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut/lună - aproximativ 172 lei net, indiferent de gravitatea sau specificul riscului, şi reducerea concediului suplimentar pentru muncă în condiţii grele la doar 1-3 zile pe an, "fără criterii clare şi ignorând realitatea".

"Aceste măsuri reprezintă, în fapt, o tăiere mascată a veniturilor şi o minimizare a riscurilor reale la care sunt expuşi angajaţi din toate domeniile bugetare - de la personal medical până la funcţionari, care lucrează în medii toxice, insalubre sau solicitante fizic şi psihic", au transmis angajaţii.

Ei cer retragerea proiectului de ordonanţă de urgenţă în forma actuală, respectarea dialogului social, încetarea "practicii adoptării peste noapte a măsurilor cu impact salarial".

Guvernul urmează să se întrunească în şedinţă de la ora 14:00.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62555099
Ministrul Mediului a solicitat Gărzii de Mediu să efectueze controale la toate gropile de gunoi din ţară

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat Gărzii Naţional de Mediu (GNM) să demareze controale la toate gropile de gunoi din ţară, "pentru a se preveni evenimente similare celor de la groapa de gunoi din Aninoasa".

62555738
Stelian Bujduveanu: Distribuim apă potabilă bucureştenilor care tranzitează zonele aglomerate din oraş

Municipalitatea distribuie 35.000 de sticle cu apă potabilă bucureştenilor care tranzitează zone aglomerate din oraş, a declarat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

62555736
Un bărbat a fost prins în Bucureşti în timp ce transporta 9 kilograme de canabis. Drogurile fuseseră cumpărate din Spania

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce ar fi transportat nouă kilograme de canabis ce ar fi ajuns în România printr-o firmă de curierat.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.