Cine este importatorul gunoiului descoperit în Portul Constanța. Traseul deșeurilor

×
Publicitate

Anchetă de amploare în Portul Constanța Sud Agigea, unde polițiștii de frontieră și procurorii au descoperit zeci de containere pline cu deșeuri stropite cu o substanță toxică.

Resturile erau trecute în documentele de import drept mărfuri la mâna a doua - dar în realitate, spun anchetatorii, erau gunoaie aduse din Marea Britanie de o navă sub pavilion olandez. Anchetatorii vorbesc despre 2.000 de tone de deșeuri intrate ilegal în România.

Gunoaiele au fost descoperite după ce autorităţile au decis să verifice suplimentar toate containerele care vin din Marea Britanie, după Brexit. În actele firmei care le-a importat, resturile erau trecute drept mărfuri la mâna a doua.

Teodor Niță, procuror: „Nu avea nicio legătură documentația de însoțire cu continul containerelor. un procentaj de 60-70-80 la sută sunt gunoaie și cele care mai erau cît de cât în stare bună din obiectele de acolo erau tratate timp de 22 de ore cu niște substanțe, ceva dezinfectant, substanțe care sunt toxice, inclusiv cutii de lapte pentru copii.”

Anchetatorii sunt de părere că deşeurile erau stropite cu dezinfectant ca să nu atragă şobolanii şi gândacii, care ar fi fi ridicat suspiciunea autorităţilor.

Pe de altă parte, procurorii susţin că până să ajungă în România, containerele pline cu tone de resturi au trecut prin trei porturi din Europa unde fost descărcate şi urcate din nou pe navele de transport. Importatorul - spun anchetatorii - este o firmă din Bucureşti.

Anchetatorii susţin că firma din Bucureşti ar fi importat gunoi de aproape doi ani, iar acesta ar fi al cincilea transport ajuns în România. Asta înseamnă peste 50 de containere şi cel puţin două mii de tone de gunoi.

Teodor Niță, procuror: "Gunoaiele le aruncă în gropile noastre de gunoi, în munţii noştri de gunoi şi în felul ăsta se curăţa tara de la destinatar şi se încarcă România. Pentru că România are o mare problemă, este într-un risc major să devină lada de gunoi a întregii Europe şi nu numai."

Transportul de gunoaie urma să ajungă în Bucureşti, la o firmă care deţine mai multe hale de sortare. De aici, bunurile care se recuperau dintre resturi urmau să fie trimise în magazinele care vând mărfuri la mâna a doua. Şi la această firmă, procurorii au făcut percheziţii. Contactaţi de Ştirile ProTV, reprezentanţii societăţii nu dorit să comenteze situaţia.

Alexandra Cîrstea, purtător de cuvânt Garda de Coastă: „Sunt cercetaţi doi cetăţeni români şi un cetăţean britanic, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exporturi sau importuri de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi folosirea de acte nelegale la autoritatea vamală."

În ultimii doi ani, Garda de Mediu a descoperit 15 importuri ilegale de gunoi.

Acum câteva zile, 700 de tone de resturi aduse din Italia au fost găsite în Bihor. Firma importatoare a fost amendată cu 60.000 de lei. Pentru că România să nu se transforme în groapa de gunoi a Europei, Ministerul Mediului promite că va înăspri controalele.

Potrivit activiştilor de mediu, nu există cifre oficiale privind cantitatea de deşeuri care intra în România din alte ţări. Tot ei susţin că resturile sunt adesea importate ilegal, sub pretextul că sunt diverse bunuri, şi ulterior trimise către fabricile de ciment unde sunt arse. În replică, patronatul din industria Cimentului a transmis că "industria cimentului nu importa şi nu a importat nicioda deşeuri periculoase."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Un bătrân de 88 de ani a murit erou după ce a salvat doi copii din calea mașinii

Un bătrân de 88 de ani din statul american Kansas a devenit erou după ce a salvat viețile a doi copii pe care i-a împins din calea unei mașini care nu a oprit la trecerea de pietoni, relatează CNN.

Un polițist Prahova a sunat la 112 să anunțe că a fost bătut de soție

Apel mai puţin obişnuit la 112 făcut de un poliţist care locuieşte în Floreşti, Prahova. Agent-șef adjunct în localitatea vecină, Filipeştii de Pădure, bărbatul de 41 de ani a cerut ajutor, pe motiv că era agresat de soţie.

Fostul prefect al Constanţei, în arest la domiciliu după ce a făcut accident în timp ce era băut

Ioan Albu, fostul prefect al judeţului Constanţa, va sta în arest la domiciliu. Acesta este cercetat pentru că duminica trecută a condus băut şi a provocat un accident.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.