O operațiune de căutare și salvare este în desfășurare în Marea Neagră, după ce un incendiu a fost raportat la bordul navei comerciale „Wide Trader”, aflată sub pavilion San Marino, a transmis un oficial de la Autoritatea Navală Română.
Incendiul a izbucnit la nivelul castelului navei. La bord se aflau 12 persoane, dintre care cinci au fost găsite în siguranță, în timp ce alte șapte sunt date dispărute.
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a declanșat o operațiune de urgență de căutare și salvare (SAR), mobilizând mijloace navale și aeriene specializate pentru intervenția în zonă.
Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a fost ridicat de la sol, iar nava de căutare și salvare „Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), a fost trimisă la locul incidentului.
De asemenea, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină.
„Joi, 15.10.2026, ora 06:58, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenția Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) pentru a efectua o misiune de salvare la nava WINE TRADER sub pavilion SAN MARINO aflată la 14 mile Marine de Sulina. La ora 07:10 nava SAR APOLLO din cadrul ARSVOM s-a deplasat spre zona indicată de MRCC. Misiunea este în desfășurare”, au transmis reprezentanții ARSVOM.
Operațiunea este în desfășurare, iar echipele de intervenție continuă căutările pentru găsirea celor opt persoane dispărute. Circumstanțele izbucnirii incendiului urmează să fie clarificate.
MAI mobilizează elicoptere Black Hawk și echipe medicale
MAI a mobilizat Poliția de Frontieră, Inspectoratul General de Aviație și IGSU pentru intervenția în cazul navei comerciale avariate în Marea Neagră.
„Mai multe forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate pentru gestionarea situației de urgență generată de incidentul produs la bordul navei comerciale, avariată în largul Mării Negre. La operațiunea de salvare participă Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General de Aviație și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, a precizat MAI într-un comunicat de presă.
Două elicoptere Black Hawk, unul cu echipă medicală la bord, au fost trimise la intervenție, ambele fiind echipate pentru salvarea persoanelor prin troliere.
„Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație, având la bord o echipă medicală, a decolat către zona incidentului pentru a asigura sprijinul aerian necesar misiunii. Pentru suplimentarea capacității de intervenție, un al doilea elicopter Black Hawk a decolat de la București. Ambele aeronave dispun de sisteme de salvare prin troliere, care permit recuperarea persoanelor aflate în dificultate”, se mai arată în comunicat.
IGSU a trimis două ambarcațiuni cu personal medical și paramedici, iar Poliția de Frontieră monitorizează zona. Salvarea este îngreunată de valurile foarte mari.
„Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a alocat două ambarcațiuni. Nava Fifi a început deplasarea din portul Mangalia către nava afectată, având la bord un medic, doi paramedici și un asistent medical. În același timp, o șalupă multirol din cadrul ISU Tulcea a început deplasarea din portul Tulcea către portul Sulina, cu trei paramedici și patru membri ai echipajului la bord. În zona incidentului, o navă a Poliției de Frontieră Române monitorizează permanent situația și sprijină operațiunea. La acest moment, salvarea persoanelor nu se poate realiza în condiții de siguranță, din cauza valurilor foarte mari”, a mai transmis sursa citată.
Salvatorii încearcă să recupereze în siguranță cei patru membri ai echipajului, în funcție de condițiile din zonă.
„Prioritatea echipelor de intervenție este salvarea celor patru membri ai echipajului, în condiții de siguranță atât pentru persoanele aflate la bordul navei comerciale, cât și pentru salvatori. Forțele și mijloacele alocate acționează coordonat, în funcție de evoluția situației și de condițiile din zona incidentului”, au conchis reprezentanții MAI.
O altă alertă în Marea Neagră
Miercuri seară, în Marea Neagră a fost o altă alertă, după ce un petrolier aflat în apropiere de Sulina a luat foc. Ar fi fost lovit de o dronă. Echipajul a reușit să stingă flăcările și s-a îndreptat spre Portul Constanța, pentru ca nava să fie verificată.
Tot miercuri seară, radarele Ministerului Apărării au detectat mai multe ținte aeriene în apropierea litoralului românesc.
Deocamdată, autoritățile nu au confirmat dacă există vreo legătură între cele două incidente.
Petrolierul Yara J, sub pavilion Insulele Comoros, avea la bord 17 marinari. Nava ar fi fost lovită de o dronă, în apropiere de Sulina, iar la bord a izbucnit un incendiu. Unul dintre marinari a surprins în imagini flăcările.
Petrolierul Yara J venea din Turcia și se îndrepta spre Ismail, unde urma să încarce petrol. Aseară, la ora 20:20, comandantul navei a cerut ajutor, după ce o dronă ar fi lovit vasul, la aproximativ opt mile marine est de Sulina. Până să ajungă nava de salvare la vapor, marinarii au reușit să stingă incendiul, iar petrolierul și-a continuat drumul spre Portul Constanța.
Din fericire, niciun membru al echipajului nu a fost rănit.
Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România (SLN): „Nava a fost atacată, se pare că nu foarte grav. Echipajul a reușit să stingă incendiul. Echipajul este format din 10 indieni, 6 sirieni și comandantul este irakian. Este o premieră. Este pentru prima dată când o navă este atacată în apele teritoriale românești. Ceea ce se întâmplă e foarte grav și cred că ar trebui ca autoritățile din România să se gândească foarte bine la zonele de acces. Este o criză a Mării Negre în momentul acesta și suntem foarte aproape de a declara această zonă o zonă cu risc înalt, ceea ce este practic o catastrofă pentru toate țările riverane. Chiar așa de ultimă oră, o altă navă a fost atacată în Ucraina, nu știu deocamdată ce înseamnă victime sau numele navei.”
Cu aproximativ jumătate de oră înainte ca nava să fie atacată, radarele MApN au detectat mai multe ținte aeriene în largul Mării Negre, în apropiere de Sulina. Două dintre acestea au pătruns în spațiul aerian românesc. Ulterior, contactul radar cu una dintre ținte s-a pierdut deasupra Mării Negre, în timp ce cealaltă a părăsit spațiul aerian național. Deocamdată, autoritățile nu au confirmat dacă drona care ar fi lovit petrolierul Yara J are legătură directă cu țintele aeriene detectate în apropiere de Sulina.
Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării: „Este un incident de o gravitate foarte mare, ca orice incident care presupune intrarea unei drone în spațiul aerian românesc. Urmează să descărcăm toate datele de pe radare și nava să ajungă în port pentru a vedea și inspecta nava. Putem aprecia că este un eveniment grav, dar de la un eveniment grav la o declarație de război sunt foarte mulți pași și nu suntem acolo sub nicio formă.”
Cu doar o zi înainte, alte două nave au fost lovite de drone în largul Bulgariei.
MAE: Suntem pregătiţi să reacţionăm public după ce autorităţile confirmă circumstanţele incidentului
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, miercuri seară, că instituţia pe care o reprezintă este în legătură permanentă cu autorităţile competente în cazul incidentului în care a fost implicată nava sub pavilion Insulele Comore şi este pregătită să reacţioneze public după ce vor fi confirmate circumstanţele acestui incident.
Andrei Ţărnea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe: „Ministerul Afacerilor Externe este in legătură permanentă cu instituţiile şi autorităţile naţionale competente de la momentul primei alerte. Suntem pregătiţi să informăm partenerii internaţionali şi să reacţionăm public după ce autorităţile care investighează vor confirma circumstanţele incidentului".