Afacere cu produse petroliere prin firme fantomă, destructurată de polițiști. S-a descoperit un depozit clandestin

×
Publicitate

O afacere ilegală cu produse petroliere a fost închisă de polițiști și procurori, care au efectuat joi dimineață mai multe percheziții, în șase județe. Sunt cercetate fapte de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste două milioane de euro.

Polițiștii bucureșteni au pus în executare 60 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova, Argeș, Iași, Giurgiu și Teleorman, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată și agravată, se arată într-un comunicat al DGPMB.

„În fapt, în perioada 2019 - 2022, persoanele ar fi creat și implementat un mecanism infracțional prin care, folosind mai multe societăți comerciale de tip fantomă, ar fi înregistrat și declarat fiscal mai multe achiziții ce nu ar fi avut conținut economic, producând un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 euro.
De asemenea, vor fi puse în executare 40 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, în vederea audierii acestora.
În vederea recuperării prejudiciului cauzat, au fost identificate bunurile mobile/imobile și conturile deținute de persoanele bănuite, urmând a fi instituită măsura sechestrului asigurator, până la concurența sumei de aproximativ 2.000.000 euro.”

Potrivit unor surse judiciare, din anchetă a reieșit că s-au emis facturi printr-o firmă fantomă pentru cumpărarea de bunuri și servicii, precum produse petroliere. Acestea erau depozitate într-o locație lângă Ploiești, unde au fost găsite recipiente de mare volum. Ar mai fi fost emise și facturi pentru achiziția de forță de muncă și materiale de construcții, arată sursele citate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62321075
Copil de 7 ani, internat la Timișoara cu o boală extrem de rară. Simptomele sunt îngrozitoare
Un copil în vârstă de 7 ani care suferă de varicelă hemoragică, o maladie foarte rară, este internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. În cazul băieţelului, boala vine pe fondul unei afecţiuni oncohematologice.  
62321167
Un bărbat din Iași a fost împușcat în plină stradă dintr-o mașină aflată în mers. Suspectul este căutat
Ca într-un film cu mafioți, un bărbat de 40 de ani din Iași a fost împușcat în plină stradă, dintr-o mașină aflată în mers. Omul a ajuns la spital, rănit grav.
62321073
Cel mai mare târg de jucării din Europa, la Nuremberg. Au succes noile tehnologii
Cel mai mare târg de jucării din Europa are loc în aceste zile, la Nuremberg, în Germania. Este un tărâm magic, de unde copiii abia se îndură să plece acasă. Peste 200 de producători de jucării din întreaga lume și-au expus creațiile.