Aeroportul Otopeni amendat pentru poluare. Cum au murit peștii din lacurile Capitalei

×
Publicitate

Substanţele folosite la dezgheţarea avioanelor au omorât peştii din lacuri. Comisarii Gărzii de Mediu au amendat Aeroportul "Henri Coandă" din Otopeni pentru deversări de substanţe toxice în salba de lacuri din jurul Bucureştiului.

Tone de peste au murit în luna februarie, iar oamenii s-au plâns de mirosul îngrozitor, după ce substanţele chimice de la degivrarea aeronavelor au ajuns în apă.

La începutul lunii februarie, locuitorii din jurul Capitalei au observat pe lacuri tone de peşti morţi, din cauza unei poluări masive. Şi mirosul apei era îngrozitor.

Comisarii Gărzii de Mediu au prelevat probe din lacurile din partea de Nord-Vest a Capitalei, toate legate între ele. Au identificat şi sursa poluării: aeroportul din Otopeni.

Din cauza ploii îngheţate care a afectat zborurile timp de 3 zile, situaţie nemaîntâlnită în istoria aeroportului, companiile de pe platforma au folosit de 30 de ori mai multe soluţii degivrante fașă de o zi obişnuită de iarnă.

Era o măsură de forţă majoră pentru a nu pune în pericol zborul aeronavelor, spun reprezentanţii aeroportului. Însă toate aceste substanţe s-au scurs direct în lacuri.

Garda de Mediu a amendat Compania Aeroporturi Bucureşti cu 12.500 de lei.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt Aeroporturi Bucureşti: 
"Vorbim de o amendă care a fost data Companiei Aeroporturi, dar nu explicit pentru poluare... Substanţele netratate de legislaţie ca substanţe periculoase, dar care în cantităţi extrem de mari pot deveni periculoase."

Reprezentanţii aeroportului anunţă că vor contesta amenda, dar dau asigurări că vor lua măsuri. Din apele pluviale vor fi prelevate probe de două ori pe lună, nu o dată ca până acum.

Până în anul 2023, aeroportul promite să construiască o staţie de preepurare a apelor. Cu alte cuvinte, substanţele chimice folosite la degivrarea aeronavelor şi pistelor vor fi tratate în această staţie înainte de deversarea apelor pluviale în salba de lacuri Pasărea.

Şi complexul rezidenţial Cosmopolis a fost amendat cu 15.000 de lei pentru poluarea lacurilor, în luna februare. Reprezentanţii complexului nu o contestă, dar spun că a fost un accident din cauza unei pompe defecte.

Daniel Ghidiuta, reprezentant complex rezidenţial: "Nota de constatare a acestei amenzi stabileşte că a fost o poluare accidentală. Nu suntem noi poluatorul, rezultatele analizei arată acest lucru."

Este vorba de analizele comandate de reprezentanţii complexului. Aceleaşi analize arată că pânza freatică din care se extrage apa potabilă pentru populaţia din zona nu a fost poluată. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61885977
România este ţinta unor atacuri de spionaj cibernetic. Ce spune SRI

România este ţinta unor atacuri de spionaj cibernetic instrumentate din Est. Au fost vizate instituţiile oficiale, spun specialiști SRI, în încercarea de a sustrage rapoarte și documente sensibile.

62025481
Bărbat suspectat că a încercat să violeze o adolescentă, în Capitală, reținut

Un individ extrem de periculos a încercat, joi seară, să violeze o adolescentă de 17 ani, din Capitală.

62025490
Alertă în centrul Capitalei! O persoană a anunțat la 112 un ”atac cu rachete”

A fost alertă maximă în centrul Capitale, după ce o persoană a sunat la 112 - vineri după amiază - și anunțat că trei obiective vor fi atacate cu rachete. Ulterior, alarma s-a dovedit a fi falsă, iar autorul a fost identificat.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.